Accidentul s-a petrecut duminică seară, la Terni (Umbria), pe o stradă care face legătura între două centre comerciale. Un român în vârstă de 27 de ani a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive și a intrat într-un alt autoturism la bordul căruia se aflau doi tineri de 22 și respectiv 24 de ani. Toate cele trei persoane implicate în accident au fost grav rănite și au scăpate ca prin minune cu viață.
Impactul s-a produs între două autoturisme Volkswagen Golf.
Conform reconstituirii făcute de poliție, Golful de culoare gri condus de șoferul român, cu inițialele A.D.M., în timp ce se deplasa cu mare viteză de-a lungul străzii Alfonsine, a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal cu mașina neagră în care se aflau doi tineri: un băiat originar din Campania și cu domiciliul în Narni (M.S.) și un tânăr de 24 de ani din Terni (G.P.).
Impactul a fost deosebit de violent
Impactul frontal a fost deosebit de violent, după cum se poate vedea din imaginile surprinse de jurnaliștii de la publicația locală UmbriaON.it. Autoritățile au declarat că a fost un miracol că cei trei au scăpat cu viață.
Șoferul român a fost extras din mașină de către pompieri și dus la Spitalul Santa Maria din Terni, în cod roșu, de către echipajul medical de la 118 sosit la locul accidentului.
Au mai fost prezenții agenții de la Poliția Rutieră din Terni și cei de la Poliția Locală.
Șoseaua a fost temporar închisă pentru a permite preluarea victimelor și a cercetărilor care au vizat reconstituirea dinamicii accidentului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News