Un tânăr român în vârstă de 29 de ani, rezident în provincia italiană Brescia, și-a pierdut viața într-un grav accident rutier produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, 26-27 aprilie, la Calcinate, în provincia Bergamo, informează publicația Il Giorno.
Potrivit primelor informații transmise de carabinierii din cadrul Companiei Bergamo, tânărul conducea un autoturism Fiat Bravo pe fosta șosea națională 573, în direcția Mornico, când, din cauze care nu au fost încă stabilite, a pierdut controlul volanului. Mașina a pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal de un camion condus de un bărbat în vârstă de 56 de ani.
Impactul a fost extrem de violent, iar echipajele de salvare sosite la fața locului nu au mai putut face altceva decât să constate decesul românului, care a murit pe loc. Șoferul camionului a suferit răni ușoare în urma coliziunii.
Autoritățile italiene continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. Deocamdată, nu este clar dacă la tragedie au contribuit factori precum viteza excesivă, oboseala la volan sau condițiile de drum.
În urma accidentului, circulația în zonă a fost blocată timp de câteva ore, pentru efectuarea cercetărilor și pentru eliberarea carosabilului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News