Român, de 87 de ani, grav bolnav s-a vindecat de COVID-19. Explicaţiile unui medic 

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
pacient_covid
pacient_covid

Sever-Cristian Oană, medic primar medicina de familie, a prezentat cazul unui pacient în vârstă de 87 de ani, fost fumător, cu multiple afecţiuni, care s-a vindecat de COVID-19, fiind negativat după o lună de spitalizare.

 

Pacientul dislipidemic, cardiostimulat permanent pentru boala de nod sinusal, cu insuficienţă cardiacă congestiva clasa II şi purtător de hepatita virala B şi C, a solicitat vizita la domiciliu a medicului de familie, pentru dispnee de repaus şi ortopnee, tuse semiproductivă, care au debutat în urma cu o săptămână, scrie publicaţia de specialitate Ro Health Review.

Potrivit medicului, examenul clinic făcut pacientului releva murmur vezicular greu audibil şi chiar absent la bazele plămânilor şi o saturaţie de oxigen de 80%, astfel că se decide internarea de urgenţă pentru pneumonie virală probabil cu SARS-CoV-2.

"Este internat în secţia de medicină internă a Spitalului de Urgenţă Bucureşti unde se confirmă pneumonia cu SARS-CoV-2. CT de torace evidenţiază: modificări de emfizem pulmonar subpleural şi centrolobular la nivelul câmpurilor pulmonare superioare, modificări interstitiale difuze bilateral, mai accentuate subpleural, ce asociază transparenţă redusă în geam mat, focare alveolare dar şi densificări neregulate subpleurale în regiunile bazale şi în segmentele posterioare ale lobilor superiori şi segmentul Fowler", a povestit dr. Oană Sever-Cristian, într-o postare pe site-ul Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.

Medicul a explicat că pacientul a primit oxigenoterapie pe mască, tratament cu antibiotic, antiinflamatoare, dar şi doua unităţi de plasma, precizând însă că nu i s-a administrat tratament antitrombotic. El a precizat că pentru aceasta, medicul de familie va urmări evoluţia a trei parametri care pot fi uşor dozaţi în ambulatoriu, respectiv neutrofilele, limfocitele şi D-Dimerii.

În urma tratamentului administrat, după zece zile, s-a negativat testul PCR pentru SARS-CoV-2.  Dr. Oana Sever-Cristian a spus că acest caz ridică câteva probleme privind internarea şi externarea pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2.   


[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel