Un bărbat în vârstă de 58 de ani din comuna Suliţa, care a fost dat dispărut pe 26 mai, a fost găsit mort la marginea localităţii de domiciliu, a anunţat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu.
Potrivit acesteia, după ce bărbatul a plecat de acasă, familia nu a mai reuşit să îl contacteze, solicitând sprijinul autorităţilor.
În urma căutărilor, cadavrul bărbatului a fost găsit în extravilanul localităţii Suliţa, la aproximativ cinci kilometri de aceasta.
„În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, fiind dispusă şi efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, a precizat Delia Nenişcu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Tagurile articolului:
botosani
disparut
mort
Cum văd românii Marea Britanie: Țara oportunităților sau un loc al provocărilor?
Alexandra Curtache /
22 feb 2025, 15:33
Marea Britanie ocupă un loc aparte în inima românilor, fiind una dintre principalele destinații pentru muncă, educație și afaceri. Cu o comunitate de peste 1,2 milioane de români, Londra este considerată a treia capitală din lume cu cei mai mulți vorbitori de română, după București și Chișinău, potrivit ambasadoarei României în Regat, Laura Popescu. Într-un interviu acordat AGERPRES, diplomatul a discutat despre modul în care românii percep Marea Britanie.