Român, dus la Spitalul de Psihiatrie după ce şi-a ameninţat soţia. Bărbatul tocmai fusese externat

Mihaela Horchidan |
Data publicării:

Un român în vârstă de 58 ani din Galaţi a fost amendat de jandarmi pentru că și-a ameninţat soția. În cele din urmă, el a fost internat la Spitalul de Psihiatrie din localitate.

 

 

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Galaţi, jandarmii aflaţi în patrulare pe raza Secţiei 3 Poliţie Galaţi au fost solicitaţi să acorde sprijin echipajului medical al unei ambulanţe, pentru că un pacient era recalcitrant şi nu putea fi transportat la o unitate medicală.

La faţa locului, jandarmii au identificat un bărbat, care se afla în stare avansată de ebrietate.

De asemenea, din declaraţia soţiei sale, a reieşit faptul că bărbatul fusese externat din Spitalul de Psihiatrie cu câteva ore în urmă.

Astfel, după ce acesta a părăsit spitalul, a ajuns acasă și a consumat alcool. În cele din urmă, acesta a început să o ameninţe cu acte de violenţă pe soția sa. Speriată, aceasta a sunat la 112.

Bărbatul a fost amendat şi imobilizat, iar ambulanţa a fost însoţită de către echipajul de jandarmerie până la Spitalul de Psihiatrie din Galaţi, scrie Agerpres.

 

Mamă și fiică, agresate și sechestrate de tatăl violent. Românul a încălcat ordinul de protecție

 

Un caz asemănător a avut loc în urmă cu câteva zile, când un român de 60 de ani din Constanța a fost reținut de polițiști după ce și-ar fi agresat și sechestrat soția și fiica de 13 ani. Pe numele acestuia fusese emis în noiembrie un ordin de protecție valabil pentru 6 luni.

Potrivit IPJ Constanța, polițiștii au fost sesizați vineri, 17 decembrie, prin apel la 112, cu privire la faptul că o femeie și fiica acesteia în vârstă de 13 ani ar fi fost agresate fizic de către soțul, respectiv tatăl minorei.

De asemenea, se pare că bărbatul le-a fi împiedicat chiar să părăsească locuința.

Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, unde au identificat un bărbat de 60 de ani, iar în urma verificărilor s-a stabilit faptul că, în luna noiembrie a acestui an, împotriva acestuia a fost emis un ordin de protecție pe o perioadă de 6 luni.

În acest caz, polițișii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, lipsire de libertate în mod ilegal și încălcarea unui ordin de protecție.

De asemenea, românul violent a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței de judecată, informează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel