Român, expulzat din Italia după ce a fost găsit beat de 73 de ori

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Un român în vârstă de 54 de ani a fost expulzat din Italia, după ce a fost găsit beat de 73 de ori. 

Presa din italia scrie despre cazul unui bărbat român, care a fost repatriat cu avionul în România, după ce a fost găsit în stare de ebrietate de 73 de ori de autoritățile italiene. Totodată, el are interdicție de a mai intra pe teritoriul Italiei timp de cinci ani, fiind considerat un pericol pentru liniștea și ordinea publică, scrie publicația Il Messaggero.

Românul a fost adus beat sau s-a prezentat singur la secția de urgență a spitalului din Pordenone de 73 de ori, din care de 45 de ori numai în lunile ianuarie și februarie. El era găsit deseori inconștient pe strađă. Alteori, bărbatul adormea în gară, sau chiar în sala de lectură a bibliotecii orășenești.

În această perioadă, românul a fost amendat de cinci ori, pentru că se afla în stare de ebrietate în locuri publice, punând în pericol siguranța cetățenilor.

Bărbatul era în posesia unui permis de ședere permanent eliberat de Primăria din Torino, însă acesta nu avea o reședință fixă și nici un loc de muncă stabil.

Vineri, Tribunalul din Trieste a dispus expulzarea românului de pe teritoriul Italiei și a eliberat pe numele lui o interdicție pe termen de 5 ani.

El a fost însoțit de agenții de la Poliția din Pordenone la aeroportul Marco Polo din Veneția unde a fost îmbarcat pe o aeronavă cu destinația București.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel