Român extradat din Polonia în Mexic: Conducea o grupare criminală internațională

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Italia. Cine este ucigașul lui Alessandro Gozzoli: Un suspect a fost reținut în România, iar un altul este căutat de poliție
Italia. Cine este ucigașul lui Alessandro Gozzoli: Un suspect a fost reținut în România, iar un altul este căutat de poliție

Parchetul general mexican anunţă extrădarea din Polonia a liderului român al unei grupări internaționale care se ocupa cu furturi și clonare de carduri în Mexic, dar și în alte state.

Publicitate

Parchetul general al Mexicului (FGR) - cu sprijinul Secretariatului pentru Relaţii Externe (SRE), al Agenţiei de Investigaţii Penale (AIC) şi al Interpol Mexic - a obţinut extrădarea din Polonia în Mexic a lui Mihai ''A'', presupusul lider al unei bande criminale internaţionale care se ocupa cu furturi, clonare de carduri bancare, transferuri electronice şi piraterie de conturi în diverse state din Mexic, în principal în Cancun şi Quintana Roo, precum şi în alte ţări, a informat FGR într-un comunicat postat duminică seara pe site-ul său, conform Știrile PRO TV.

 

FGR a precizat că, în conformitate cu Tratatul de Extrădare semnat între Statele Unite Mexicane şi Republica Polonă, autorităţile poloneze au evaluat ''elementele prezentate de Parchetul general al Mexicului, în care se menţiona comportamentul delincvent al unei persoane de origine română, presupusul lider al unei organizaţii criminale, care se ocupa cu sustragerea ilicită de bani în numerar''.

Potrivit rapoartelor agenţiilor de informaţii şi cercetărilor de la faţa locului, efectuate de Poliţia Federală Ministerială (PFM) din cadrul FGR, această grupare a realizat operaţiuni ilegale în Mexic, ''a intrat în posesia unor resurse financiare, materiale şi umane, pentru a crea companii care se ocupau cu instalarea ATM-urilor în care erau amplasate dispozitive interne de colectare a datelor de pe cardurile bancare''.

 

Gruparea a început să opereze din 2016

 

Această grupare criminală, condusă la nivel internaţional de Mihai ''A'', al cărui subaltern în Mexic era Florian ''T'', a sustras ilegal numerar din mai multe ATM-uri în capitala Ciudad de Mexico şi în statele Quintana Roo, Yucatan, Mexic şi Hidalgo, în valoare de peste 70 de milioane de pesos (3,8 milioane de dolari).

FGR a mai informat în comunicatul său că, în conformitate cu informaţiile obţinute, gruparea a început să opereze din 2016 şi se bănuieşte că avea sprijinul autorităţilor locale. După ce cazul a început să fie investigat în timpul actualei administraţii a preşedintelui mexican Andres Manuel Lopez Obrador, s-a detectat care era modus operandi: prin intermediul companiilor lor de ATM-uri, delincvenţii schimbau fantele bancomatelor şi tastatura pentru a sustrage ilegal bani cash.

FGR menţionează că abia în 2021 a fost emis un ordin de reţinere pe numele lui Mihai ''A''. Ulterior, prin intermediul unei ''notiţe roşii'' a Interpol, solicitată de FGR, autorităţile din Polonia l-au reţinut în iulie 2022, în această ţară, pe Mihai ''A'', iar în august 2022, FGR a transmis oficial guvernului de la Varşovia cererea de extrădare a acestui individ şi, în ianuarie 2023, Ministerul Justiţiei polonez a dispus punerea în aplicare a extrădării acestuia în Mexic.

FGR menţionează că, în Mexic, Florian ''T'', subalternul celui extrădat, se confruntă în prezent cu mai multe procese pentru diverse delicte, după reţinerea sa, în Ciudad de Mexico, la 27 mai 2021.

După extrădarea sa şi decolarea de pe Aeroportul Internaţional din Varşovia, Mihai ''A'' a sosit duminică după-amiază în Mexic, unde a fost pus la dispoziţia autorităţii judiciare din această ţară, mai precizează FGR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel