Un bărbat de 54 de ani a fost înjunghiat mortal de către fiul său, în vârstă de 29 de ani, agresorul aflându-se în custodia poliţiştilor, a anunţat, sâmbătă, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.
Potrivit sursei citate, poliţiştii Secţiei nr.10 de Poliţie Rurală Valea Călugărescă au fost sesizaţi, în jurul orei 2,00, de către un bărbat din comuna Albeşti Paleologu despre faptul că fratele său şi-ar fi înjunghiat tatăl.
"În baza sesizării, s-a constituit echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului, identificând în interiorul imobilului un bărbat, în vârstă de 54 de ani, care prezenta mai multe lovituri la nivelul pieptului. Bărbatul bănuit, în vârstă de 29 de ani, a fost depistat de poliţişti, fiind în custodia acestora, în vederea audierii şi dispunerii unei măsuri preventive", precizează sursa citată.
În cauză a fost deschis dosar penal pentru omor şi violenţă în familie, cercetările fiind continuate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Prahova, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News