Român întors din Italia, mort de coronavirus comunitar. Ce înseamnă asta

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Un român întors din Milano, intubat iniţial la Institutul „Matei Balş” din Capitală a murit la Spitalul Colentina. Bărbatul a fost depistat pozitiv la coronavirus comunitar şi avea şi o formă gravă de cancer. Coronavirusul comunitar nu are însă nicio legătură cu SARS Cov 2, spun medicii.

Pacientul în vârstă de 40 de ani s-a reîntors recent de la Milano. Bărbatul a fost transferat de la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş la Spitalul Colentina după ce testele pentru SARS Cov 2 au ieşit în cazul său de două ori negative.

Bărbatul suferea însă de o formă gravă de cancer şi avea în acelaşi timp şi coronavirus comunitar. Acesta nu are însă nicio legătură cu noul tip de coronavirus, SARS Cov 2.

„Coronavirusul comunitar este o forma de gripă pe care o are toată lumea, inclusiv eu, inclusiv dumneavoastră. În momentul vorbirii, puteţi să aveţi acest coronavirus comunitar. E o formă de guturai, aşa e denumită popular”, a declarat directorul medical al Spitalului Colentina din Capitală, Bogdan Furtună.

Decesul pacientului de 40 de ani de la Spitalul Colentina din Capitală nu este pus de medici pe seama infecţiei cu SARS Cov 2, aşadar. El a survenit în contextul afecţiunii grave de care suferea bărbatul.

Spitalul Colentina a devenit spital suport pentru Institutul Matei Balş din Capitală.

„Noi vom trata pacienţii care au simptomatologie pentru secţiile noastre, dar în asociere au şi Covid, adică un pacient care are o pancreatită vine, se operează în serviciul de chirurgie, va fi operat pentru boala pe care o are dar are în asociere acest Covid.", a explicat directorul medical al Spitalului Colentina din Capitală, citate d e Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel