Publicitate
Un român în vârstă de 37 de ani va fi judecat mâine la Tribunalul din Vigo pentru că ar fi revândut un autoturism Volkswagen Golf furat din străinătate pentru 12.500 de euro unui dealer din Sabarís, în Baiona. Acesta aparține băncii elvețiene Cembra Money Bank și a fost furat în 2017 în Amsterdam, în Olanda.
Român, la un pas de închisoare după ce a vândut, în Spania, un autoturism furat
Acuzatul riscă 2 ani de închisoare și o amendă de 1.800 de euro pentru fals în înscrisuri oficiale, fraudă și uz de fals.
În 2017, hoții au înlocuit șasiul original cu cel al unui alt Golf radiat în Germania ca daună totală și vândut la fier vechi. Au schimbat plăcuțele de înmatriculare elvețiene cu cele germane. Potrivit acuzării, inculpatul a cumpărat mașina știind că este furată și a înmatriculat-o în Spania.
A folosit documentele germane pentru a trece ITV-ul din Valdepeñas, în Ciudad Real, și a reînmatriculat-o la Jefatura Provincial de Tráfico de A Coruña. Dealerul a revândut mașina cu 14.500 de euro, iar procurorul cere restituirea ei.
Vezi mai departe
Muncitor român din Spania, condamnat la închisoare în Gibraltar: A fost „forțat“ să fure genți de marcă și haine de firmă de mii de euro
Un român a fost condamnat la 30 de săptămâni de închisoare după ce a furat produse de designer în valoare de peste cinci mii de lire sterline dintr-un magazin de pe Main Street din Gibraltar, relatează GBC.
Românul furase în septembrie cinci genți marca Gucci și Prada în valoare de peste 1.000 de euro fiecare, fiind condamnat la închisoare abia două luni mai târziu.
De asemenea, el ispășește în prezent o pedeapsă de 16 săptămâni după ce a fost prins furând numeroase tricouri Hugo Boss dintr-un alt magazin din Rock.
În fața magistraților, hoțul de naționalitate română, în vârstă de 20 de ani, a pledat vinovat de furt, susținând inițial că intenționa să dea bunurile familiei sale.
Jaf organizat: românul nu este singurul suspect
Cu toate acestea, povestea sa s-a destrămat când judecătorul l-a interogat în continuare, deoarece a recunoscut că a călătorit la Rock cu un prieten care, a spus el, l-a "forțat" să fure obiectele pentru a le putea vinde.
De asemenea, românul nu a dat niciun detaliu despre alți parteneri implicați, alături de care dădea spargerile, astfel poliția nu a putut identifica și alte persoane posibil vinovate.
Magistratul a declarat că se pare că furturile au fost comise pentru a aproviziona un magazin sau o tarabă de piață și a descris acest lucru ca fiind un caz clar de crimă organizată.
Bărbatul va fi închis până anul viitor
Tânărul de naționalitate română, în vârstă de 20 de ani a declarat că locuia în Madrid, lucrând ca muncitor în construcții cu salariu, înainte de călătoria sa în Gibraltar.
El va rămâne în închisoare până anul viitor, iar pedeapsa finală de 30 de săptămâni va fi executată consecutiv cu cele 16 săptămâni, anunță presa din Spania.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News