Revoltă în familia unui tânăr din Galaţi care a murit într-un accident rutier. El a fost testat înainte să moară şi a fost confirmat cu COVID-19. Astfel rudele trebuie să facă o înmormântare cu restricţii speciale. Oamenii nu sunt însă de acord şi cer testarea cadavrului.
Tânărul gălățean în vârstă de 22 ani a ajuns la Spitalul de Urgenţă din Galaţi după ce s-a răsturnat cu mașina. Aici, conform protocolului a fost testat de SARS-CoV-2, pentru a se şti în ce secţie va fi internat la ieşirea din zona tampon. În caz că testul era negativ avea să fie internat în secţia de reanimare. Iar dacă testul era pozitiv urma să ajungă în reanimarea COVID-19 a spitalului.
Deși accidentul rutier este cel care i-a curmat viața, părinții trebuie să-și înmormânteze fiul fără priveghi
Din păcate, rezultatul a fost pozitiv, iar la scurt timp, victima s-a stins. Deși accidentul rutier este cel care i-a curmat viața, părinții trebuie să-și înmormânteze fiul fără priveghi, pentru a respecta protocolul COVID-19.
„Copilul vostru l-a aruncat pe beton şi l-a dus la container. Pai la container ştiam că e covidul. Pă cică acolo l-a dus. Curios că unde lucra acolo îi facea periodic acel test şi mereu a ieşit negativ”, a spus tatăl tănărului decedat.
„Trebuie să îi trec poliotraumatism. Cauza morţii şi la punctul 2 trebuie să trec şi COVID-19”, spune fratele victimei, la Antena 3.
„Vrem repetarea testului!”
Acum, familia cere testarea trupului neînsuflețit, pentru că se îndoiește de corectitudinea primului rezultat.
„Vrem repetarea testului. Ceea ce spune că nu se mai poate. Nu se mai poate dacă nu e în viaţă. Îl luam în sac şi avem voie direct la cimitir. Noi vrem creştineşte să-l ducem să îi facem priveghi, cum se înmormântează toţi creştinii”, a mai spus tatăl victimei.
„După ce a survenit decesul a venit şi rezultatul”
Toţi pacientţii aduşi în spital sunt testaţi COVID-19, indiferent dacă au sau nu simptome
„Toţi pacienţii care sunt aduşi în spital şi la care sunt şanse mari de a fi internaţi în spital se recoltează obligatoriu testul COVID-19. Indiferent dacă pacientul a avut sau nu a avut simptomatologie. Ulterior după ce a survenit decesul a venit şi rezultatul COVID-19 care a confirm infectia cu SARS-Cov-2”, a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi.
Deocamdată se face autopsia tânărului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News