Tragedia s-a produs când Daniel, șofer de camion, traversa strada pentru a ajunge la soția sa, Monica, care îl aștepta la Paris Bistrot.
O cameră de supraveghere a surprins momentul impactului, în care un Fiat Punto, condus de o femeie, l-a lovit pe Daniel. Șoferița a fugit de la locul accidentului, fără să acorde ajutor.
Eforturile medicilor și ultimele momente ale lui Daniel
Transportat de urgență la spital datorită intervenției unui tânăr de 23 de ani din Crucea Albă, Daniel a fost supus unor multiple intervenții medicale, fiind internat la Siena și Montevarchi. A intrat de două ori în comă, dar a continuat să lupte pentru viața sa.
Soția sa, Monica, a povestit cu durere ultimele clipe ale bărbatului.
„A murit în zorii zilei de luni (16 decembrie 2024 – n.r.), în timp ce era în brațele noastre, după opt luni și jumătate în care a luptat ca un leu”, a declarat femeia conform ArezzoTV.
Daniel a lăsat în urmă o familie îndurerată. „Fiica noastră era pe punctul de a se căsători. Era cel mai fericit moment al vieții lui, dar acum totul s-a transformat într-o tragedie,” a declarat Monica.
Comemorarea unui om iubit
Pentru a-l onora pe Daniel și a atrage atenția asupra siguranței pe șosele, familia a organizat o procesiune cu lumânări. Deși ploaia și vizibilitatea redusă au îngreunat desfășurarea evenimentului, peste 100 de persoane au venit să-și exprime solidaritatea. Printre acestea a fost prezent și tânărul care l-a salvat.
„A fost un salut foarte frumos pentru soțul meu. Pentru noi a fost ca un înger, un băiat exemplar, care nu a ezitat nicio secundă să-l ajute pe soțul meu și căruia nu vom înceta niciodată să-i mulțumim”, a spus Monica.
De asemenea, fiica lui Daniel, Roberta, a citit o scrisoare emoționantă dedicată tatălui său: „Ai fost nevoit să ne lași prea tânăr, la numai 51 de ani, în deplinătatea forțelor tale și tocmai înainte de a mă însoți la altar. Știam cât de mult îți doreai să devii bunic și să-ți crești nepoții. Nu există cuvinte potrivite pentru a exprima cât de mult ne vei lipsi, dar te voi purta mereu în inima mea, cu mândrie și multă tristețe, iar amintirea ta va trăi în fiecare pas pe care eu îl voi fac”.
Evenimentul a fost marcat de un moment special: Roberta a înălțat spre cer o lampă albă, gest descris de cei prezenți drept „magic și sfâșietor.”
„Conduceți cu prudență”
În semn de omagiu final, trupul neînsuflețit al lui Daniel va fi repatriat în România pentru a fi înmormântat.
Familia Rus a lansat un apel pentru mai multă grijă în trafic. „Conduceți cu prudență, nu trimiteți mesaje și fiți atenți,” a îndemnat Monica.
Procesul șoferiței implicate în accident este programat pentru 13 februarie 2025. Monica speră ca justiția să fie făcută, dar rămâne hotărâtă să lupte împotriva violenței rutiere.
„Ne-am săturat de morți pe șosele. Va veni momentul dreptății, dar acum este timpul să luăm măsuri pentru a preveni astfel de tragedii,” a concluzionat ea.
------------------------------------------------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG
-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News