Român, pedeapsă exemplară după ce a ucis, cu sânge rece, doi frățiori, în Ecuador. Va sta la închisoare 34 de ani

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Român, pedeapsă exemplară după ce a ucis, cu sânge rece, doi copii, în Ecuador. Va sta la închisoare 34 de ani
Român, pedeapsă exemplară după ce a ucis, cu sânge rece, doi copii, în Ecuador. Va sta la închisoare 34 de ani

Curtea de garanții penale Tungurahua, Ecuador, l-a condamnat, în unanimitate, pe cetățeanul român, Adrián S., la treizeci și patru de ani și opt luni de închisoare, acuzat că a ucis doi copii, în vârstă de 10 și 14 ani. Crima a fost comisă în decembrie 2019 în orașul Ambato.

La rândul lor, judecătorii au dispus ca românul să achite despăgubiri de 40 de mii de dolari familiei  celor două victime. În timpul ședinței de judecată, procurorul pentru persoane și garanții, Fernando Casco, a prezentat probele crimei, actele și expertize, colectate în cadrul anchetei, care au demonstrat că românul este autorul crimei. La acestea se adaugă rezultatele autopsiei medico-legale și mărturiile rudelor victimelor.

Doi frățiori, uciși de un român sub ochii altui copil de doar 5 ani: „A fost din răzbunare“. Adrian lucra ca zidar, în Ecuador

Adrian S. i-a întâlnit pe cei mici în timp ce executa o lucrare. Noaptea s-a întors la proprietate, profitând de faptul că cei doi copii erau singuri și i-a ucis. Părinții minorilor se aflau, la momentul crimei, la Ibarra, așa că bărbatul și-a planificat crima. După ce a ucis minorii, românul a fugit în Peru, scrie eltelegrafo.com.ec.

Românul care a ucis doi copii în Ecuador a fost capturat: Adrian era angajatul părinților micuților pe care i-a masacrat

 

Potrivit anchetatorilor, în 2019 Adrian i-a ucis pe frații Jair Alexander C. M. (14 ani) și Nahomi Damaris C. M. (10 ani), sub ochii celui de-al treilea frate al lor, în vârstă de doar 5 ani, care rămăseseră singuri în casa lor din orașul ecuatorian Ambato, în timp ce părinții lor erau plecați la serviciu. Minorii au fost atacați cu un obiect ascuțit, probabil o șurubelniță, la cap și gât. Anchetatorii suspectează că atunci i-a venit românului ideea de a jefui locuința angajatorilor săi. Românul a fost surprins de cei doi frați mai mari, motiv pentru care i-a ucis.  

 

Frații, uciși sub ochii frățiorului mai mic

 

Trupurile celor doi copii au fost descoperite de părinți, după câteva ore. Cel de-al treilea copil, pe care părinții l-au găsit ascuns, extrem de speriat, le-a povestit acestora că l-a văzut pe Adrian ucigându-i frații. Suspiciunile au devenit mai puternice atunci când Adrian nu a venit la lucru.  Autoritățile ecuadoriene au determinat că românul a fugit în Peru, solicitând capturarea sa internațională. Datorită contactului cu ambasadorul României în Peru, Gabriel Gafita, s-a aflat că inculpatul a solicitat informații cu privire la obținerea pașaportului în august 2020, astfel că arestarea sa a fost coordonată cu autoritățile peruviene. În 2020, poliția peruviană l-a găsit pe criminal și l-a extrădat în Ecuador. Bărbatul intenționa să se întoarcă în România.

Dacă doriți să fiți notificați direct pe Whats App, atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe grupul de Whats App al StiriDiaspora accesând următorul link -> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel