La data de 15 iunie, într-o stație de distribuție a carburantului din municipiul Cluj-Napoca, polițiștii au depistat un tânăr, de 26 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce ar fi ridicat un colet expediat din Spania, prin intermediul unei societăți de transport internațional.
În urma controlului efectuat, polițiștii au descoperit un bagaj, în care se aflau 4 pachete vidate, ce conțineau o substanța vegetală de culoare verde. În urma analizelor de laborator, a rezultat faptul că este vorba de 4 kilograme de cannabis.
De asemenea, au mai fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, un dispozitiv de mărunțit tip grinder, mai multe fragmente de cannabis sub formă de muguri, două telefoane mobile, două cartele telefonice și 1.600 de euro. Tânărul a fost condus la audieri, ulterior fiind reținut pentru 24 de ore, prin ordonanța procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T.- B.T. Bistrița-Năsăud, acesta fiind cercetat pentru complicitate la introducerea în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc. El a fost prezentat Tribunalului Bistrița-Năsăud, în vederea arestării preventive.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News