Român, prins la volan, deşi avea permisul de conducere anulat de peste doi ani

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Român, prins la volan, deşi avea permisul de conducere anulat de peste doi ani
Român, prins la volan, deşi avea permisul de conducere anulat de peste doi ani

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat în trafic, la volan, deşi avea permisul de conducere anulat de peste doi ani.

În data de 29 mai a.c., în jurul orei 07.50, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari - I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe raza localității Tabăra, un autoturism, înmatriculat în România, condus de cetăţeanul român S.C., în vârstă de 65 de ani.


Cu ocazia efectuării controlului, în urma verificărilor suplimentare, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere anulat. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau anulată.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel