Absolvent al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, în 1987, Liviu Nicolaescu, a plecat la scurt timp după decembrie 1989 în Statele Unite ale Americii. A avut şi puţin noroc, aşa cum recunoaşte, pentru că americanii l-au susţinut de la început şi l-au ajutat să se integreze în cultura şi, mai ales, în sistemul lor de educaţie. Azi, după trei decenii trăite în America, este unul dintre cei mai apreciaţi geometri.
„Eram ca a treia înfăţişare a lui Hristos. Nu mai văzuseră oameni de după Cortina de Fier. Apăruseră la Iaşi anunţuri pentru doctorat în Statele Unite, dar aveau şi o taxă de înscriere de vreo 40 de dolari. Am vrut să o trimit şi nu se putea trimite, sistemul bancar era aşa cum era pe atunci şi m-au luat aşa, pe ochi frumoşi. Când am deschis gura şi au văzut că ştiu să vorbesc, mi-au zis că nu erau siguri dacă vorbesc limba engleză şi se gândiseră deja cum să facă să mă înveţe cât mai repede. De fapt, m-au aşteptat la aeroport, în Detroit, cu un translator“, rememorează profesorul, într-un interviu pentru Adevărul.
Liviu Nicolaescu, profesor de matematică în SUA
În schimb, la începutul carierei de profesor în SUA a rămas oarecum surprins de nivelul studenţilor din primul an de facultate – unul mai degrabă modest, comparabil cu al unui elev aflat la finele ciclului gimnazial în România.
„În primul rând, eu veneam din liceu cu un volum mult mai mare de cunoştinţe decât cei din America. În anii ’90, când am întâlnit studenţi americani, mi-am dat seama că ştiau cam cât ştiau elevii mei de clasa a VIII-a. Acolo se predă curs de matematică la studenţii de la Inginerie, de la Matematică, şi la licee – e amestecat. Apoi, au cursurile lor specializate. Eu i-am întâlnit pe aceia doar mai târziu, mai întâi am lucrat cu studenţii, în general, care trebuie să facă un anumit curs de matematică. Erau la nivelul unor copii de 14 ani de la noi. Nu ştiau noţiuni de algebră pe care le făceam în clasa a VII-a, a VIII-a cu elevii. Ei ştiau ceva, se chinuiau, voiau. Ăsta era nivelul cu care intrau la facultate“, spune profesorul.
„La începutul anilor ’90, studentul american ştia cât elevul de a VIII-a din România“
În opinia sa, sistemul de învăţământ românesc a început să se apropie de cel american – cu bune şi cu rele, crede el. Ca termen de comparaţie, însă, americanilor li se cultivă mult mai mult creativitatea, mai cu seamă raportat la vechiul sistem de învăţământ românesc, recunoscut pentru rigiditatea împrumutată de la sovietici.
„Acum, învăţământul românesc a început să imite învăţământul liceal american. Studentul din România ştie mult mai puţin decât ştia în anii ’90. Asta nu înseamnă că sistemul în care am crescut eu era bun; mă refer în special la volum. Era mai strict, îţi cam înăbuşea creativitatea. Era o educaţie mai cazonă. Americanii le permit studenţilor să fie ei, să fie mai creativi“, susţine matematicianul.
Citește mai multe pe Adevărul
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
