Român, profund uimit de percepția unei britanice față de poporul nostru. Întrebarea care l-a supărat

Alexandra Curtache |
Data publicării:
Român, profund jignit de percepția unei britanice față de poporul nostru: „M-a întrebat dacă ne învață la școală să furăm” / Foto: TikTok
Român, profund jignit de percepția unei britanice față de poporul nostru: „M-a întrebat dacă ne învață la școală să furăm” / Foto: TikTok

Un român a trecut recent printr-o experiență extrem de negativă în timpul unei întâlniri în Anglia cu o tânără britanică. Acesta s-a declarat foarte dezamăgit de părerea ei față de români și de atitudinea batjocoritoare pe care a avut-o.

Bărbatul, care spera să construiască o relație frumoasă, s-a confruntat cu o serie de prejudecăți și remarci jignitoare, care l-au rănit profund și l-au făcut să se gândească de două ori înainte să mai iasă cu fete din Marea Britanie.

„Acum câțiva ani am fost la o întâlnire cu o britanică cu rădăcini asiatice. O invit la un restaurant să ne cunoaștem mai bine, după ce am vorbit o perioadă de timp cu ea, când a atacat fix unde nu trebuie. Aceasta avea, ca majoritatea britanicilor, o părere destul de proastă despre români. Nu mi-a venit să cred când m-a întrebat de ce eu am pielea așa albă la culoare, pentru că în viziunea ei credea că românii sunt mai bronzați”, a relatat bărbatul.

Românul a încercat să explice cu calm că în România există diversitate și că, în general, românii au pielea mai deschisă la culoare. Însă, în ciuda acestui efort, remarcile ofensatoare au continuat.

„Apoi, deși am încercat să trec cu vederea peste această remarcă, m-a întrebat dacă pe noi ne învață la școală când suntem mici să furăm. În acel moment i-am atras atenția că nu este chiar ok ce spune. Fata s-a făcut că glumește, dar apoi a revenit cu remarcile răutăcioase”, a adăugat românul.

 

Jignire după jignire pentru un român din partea unei englezoaice

 

Situația a escaladat când tânăra a insinuat că toți românii din Anglia locuiesc în condiții precare și că ar veni în Marea Britanie doar pentru a se întoarce în România cu bani.

„M-a întrebat dacă toți stăm în Anglia foarte mulți în case ca refugiații și apoi plecăm înapoi în România cu banii. În acel moment mi s-a tăiat, am plătit nota și am plecat acasă. Data viitoare când mai ies cu o britanică o să mă gândesc de două ori”, a conchis românul, vizibil afectat de experiența trăită.

Această întâmplare evidențiază provocările cu care se confruntă mulți români în străinătate, adesea victime ale stereotipurilor și prejudecăților. Deși mulți dintre ei își construiesc o viață decentă și respectabilă în alte țări, percepțiile greșite și atitudinile discriminatorii rămân o problemă persistentă. Aceasta nu doar că rănește indivizii implicați, dar afectează și imaginea generală a românilor în lume.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel