Octavian Herța a deschis o dezbatere fascinantă într-o postare captivantă pe platforma sa de Facebook. Românul, stabilit în Londra de 7 ani, a detaliat transformările semnificative pe care le-a trăit odată cu schimbarea țării.
„Am făcut o listă scurtă cu lucruri pe care nu le-am făcut, știut sau înțeles pe deplin până să mă mut în Marea Britanie. Poate vă regăsiți în unele dintre ele.”, începe postarea.
La finalul mărturisirilor sale, Herța a lansat o întrebare provocatoare către toți românii din diaspora: „Voi ce ați învățat nou în țările în care v-ați mutat? Cum v-a influențat viața noul stil de viață?”, încurajându-i să împărtășească propriile experiențe și observații.
Conceptul de risipă diferă fundamental în cele două țări
„În UK se aruncă foarte multe chestii noi sau măcar în stare decentă, în special atunci când este vorba despre modernizarea clădirilor de birouri. Bucătării întregi, electrocasnice, mochetă, sticlă, uși, mese, scaune, canapele – orice v-ar putea trece prin cap.
Mă durea mintea la început, nu pricepeam de ce niște oameni sănătoși la cap ar arunca la gunoi lucruri în stare bună, valorând mii de lire sterline. În România am fost învățați să folosim un scaun până se rupe, iar mocheta se schimbă, de obicei, când devine infectă sau peste măsură de demodată.
Mai târziu am priceput că tot ce numeam risipă britanică înseamnă de fapt un sistem de lucru. Cineva mi-a explicat, în fața mirării mele cumva întemeiate, că totul are un sens. Dacă nu s-ar arunca lucruri la gunoi, producătorii de mobilă și electrocasnice ar avea mai puțin de lucru, locurile de muncă în fabrici s-ar reduce, transportul de bunuri s-ar diminua – iarăși locuri de muncă mai puține, cei care instalează mobila, sticla ori mașinile de spălat vase ar deveni șomeri șamd.
Un lanț întreg, care face rotițele economiei să funcționeze. Și are sens, chiar dacă putem discuta la nesfârșit despre risipă, despre țări în care oamenii ar da orice pentru un televizor sau o canapea pe care bogații le aruncă la skip, despre inegalitate. Viața e nedreaptă, deal with it.”, spune Herța.
Munca în weekend
„În România e tabu, cum să lucrez în weekend, sunt câștigat la loz în plic?! Cam așa gândeam și eu, deși, pe vremea când lucram în presă, nu de puține ori am lucrat sâmbăta sau duminica. Însă, în general, priveam weekend-ul ca pe un dat natural.
Perspectiva mi s-a schimbat complet în Anglia. Vrând-nevrând, am început să mă obișnuiesc cu ideea că se poate munci și în weekend fără să-ți cadă nimic. Nu că-s vreun stahanovist, dar dacă treci peste niște progrămele învățate într-o țară în care munca-i pentru proști și tractoare, începe să ți se pară acceptabil să bagi o sâmbătă sau chiar un weekend întreg.
Programul e de obicei mai scurt iar banii ăia în plus contează pe termen lung. Știu, pierzi chestii. Dormit până mai târziu, stat vineri noaptea la băut, frecat duda prin casă sau la grătar. Însă, dacă nu exagerezi, să muncești din când în când în weekend nu te omoară. Și nici nu e sclavagism, așa cum se grăbesc pros*ovanii de serviciu să declame. E o opțiune care îți poate îmbunătăți sensibil viața, dacă o faci cu un pic de istețime.”, explică fostul jurnalist.
Naveta
„Nici nu concepeam să fac mai mult de 30 de minute până la serviciu pe vremea când eram în țară. Locuiam într-un oraș de provincie unde distanțele sunt mici. Dacă locuiești în oraș iar jobul e tot acolo, n-ai cum să sari de 20 de minute. Pe jos. Ei bine, am trecut de la asta la o medie de o oră de mers cu trenul / metroul / autobuzul până la muncă. Pentru Londra, e decent. Mi se părea istovitor la început.
De ani întregi, m-am obișnuit. Că așa-i cu adaptarea, începi să consideri normale lucruri care ți se părea inacceptabile. Găsești chestii pozitive în orice-ți oferă viața. 30 de minute în tren pot însemna 30 de minute de citit. De ascultat muzică. De gândit la ale tale. De orice. Sau te poți văita în fiecare zi că ce grea-i viața. Na, după cum te duce capul. Ori sufletul. Sau amândouă.”, mai scrie el.
„În UK am învățat să cumpăr mai rar și mai mult”
„Cumpărături pentru o săptămână – două. În țară cumpăram aproape zilnic. Mâncare, lucruri pentru casă, consumabile. Nu știu dacă ținea de salariul de rahat care mă obliga să cumpăr puțin și des sau de proximitate. Avem 3 supermarketuri la sub 300 metri de casă și mi se părea normal să intru de câte ori mi se scula.
În UK am învățat să cumpăr mai rar și mai mult. Nu 3 suluri de hârtie igienică, ci 20. Nu un gel de duș, ci patru. Nu un kilogram de carne, ci destul pentru măcar o săptămână. Șamd. Ideea e că scutești timp și bani. Dar, din nou, lucrurile astea se învață. Aș mai adăuga că probabil ai nevoie și de condițiile propice: o viață cu mai puține griji, un buget consistent și constant, un pic de minte, lucruri de felul ăsta.
Pe lângă astea aș adăuga că am învățat să prețuiesc mai bine timpul liber, să iau deciziile mai relaxat, să mă asum mai bine, să fiu mai înțelegător cu ceilalți, să ascult mai mult, să respect orice fel de muncă, să îmi fac planuri mai realiste, să, să, să. Poate cu altă ocazie o să detaliez, cred că merită. Nu că p-aici curg doar lapte și miere pe străzi, dar io chiar am reușit să fiu o idee mai bine cu mine. Dar, din nou, suntem diferiți, ce a funcționat la mine nu trebuie obligatoriu să meargă și pentru altcineva.
În fine, voi ce ați învățat nou în țările în care v-ați mutat? Ce v-a surprins, plăcut sau neplăcut? Cum v-a influența viața noul stil de viață? Nu de alta, dar chiar sunt curios.”, încheie Octavian Herța postarea.
Această inițiativă a lui Herța a stârnit un val de reacții și răspunsuri din partea comunității online, cu numeroși urmăritori care au împărtășit propriile lor trăiri și schimbări trăite în străinătate. Astfel, discuția sa a devenit un loc de conectare și învățare, deschizând perspective noi asupra experienței românilor din diaspora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
