În data de 03.09.2023, în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad - I.T.P.F. Timișoara, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autoturism marca Opel Zafira, înmatriculat în România, un bărbat cu cetățenie română, în vârstă de 21 de ani.
În baza profilului de risc, împreună cu organele vamale, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei și a autoturismului, ocazie cu care a fost descoperit un ambalaj de plastic transparent în care se aflau patru bucăți de diferite dimensiuni, susceptibile a fi MDMA, o substanță solidă de culoare maro închis, susceptibilă a fi rășină de cannabis (hașiș).
Șoferul a declarat că a preluat autoturismul de la niște prieteni din Ungaria
Cu privire la cele descoperite, tânărul a declarat că a preluat autoturismul de la niște prieteni din Ungaria pentru a fi transportat în țară.
Existând suspiciuni că șoferul a condus autoturismul sub influența substanțelor psihoactive, a fost solicitată prezența unui echipaj din cadrul Poliției orașului Sânnicolau Mare pentru efectuarea testării rapide cu echipamentele din dotare, rezultatul fiind pozitiv.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de introducerea sau scoaterea din țară de droguri de mare risc fără drept și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul aflat sub influența substanțelor psihotrope.
Cetățeanul român v-a fi prezentat în cursul zilei de astăzi procurorului D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara, în vederea continuării cercetărilor și luării măsurilor legale ce se impun.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News