Român, surprins la volan, fără permis de conducere. Cum a încercat să-i mintă șoferul pe polițiști

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Român, surprins la volan, fără permis de conducere. Cum a încercat să-i mintă șoferul pe polițiști
Român, surprins la volan, fără permis de conducere. Cum a încercat să-i mintă șoferul pe polițiști

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat la volanul unui autoturism, fără a deține permis de conducere.

În data de 22 martie, în jurul orei 10.00,  pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești – I.T.P.F. Iași, a oprit în trafic, pe raza localității Ijdileni, un autoturism înmatriculat în Marea Britanie, condus de către un cetățean român, în vârstă de 26 de ani, domiciliat pe raza judeţului Galaţi.

Cu ocazia controlului de frontieră, persoana nu a putut prezenta permisul de conducere, declarând că deține unul eliberat de către autoritățile din Germania, însă nu îl are asupra sa.

Au fost efectuate mai multe verificări, ocazie cu care s-a stabilit faptul că bărbatul nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Și poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit un permis de conducere fals, pe care un cetăţean din Republica Moldova îl folosea deşi nu obţinuse niciodată dreptul de a conduce.

 

Bărbat, la volanul unui automobil, oprit la frontieră. Șoferul deținea un permis de conducere fals, cumpărat cu 300 de euro

 

În data de 23 februarie 2022, în jurul orei 21.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a ieşi din România un cetăţean din Republica Moldova în vârstă de 27 de ani care conducea un autovehicul înmatriculat în Polonia.

La controlul de frontieră bărbatul a prezentat un permis de conducere eliberat de autorităţile din Republica Moldova, valabil pentru categoriile B şi C.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului prezentat de tânăr, colegii noştri au efectuat verificări specifice, ocazie cu care au stabilit faptul că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unuia autentic, fiind fals total. Totodată, oamenii legii au stabilit faptul că cetăţeanul nu este deţinător al niciunui permis de conducere valabil şi nu a obţinut niciodată acest drept.

Persoana a declarat că a procurat documentul în urmă cu câteva luni de zile prin intermediul unui prieten, cetăţean din Republica Moldova, care i-a promis că îl ajută să procure un permis de conducere, valabil pentru categoriile B şi C, pentru a-l folosi la locul de muncă, plătindu-i suma de 300 de euro.  Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel