Anglia. Român, ținut SCLAV într-un beci și hrănit doar cu BISCUIȚI

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Un român din Marea Britanie a fost ținut sclav de alți trei români și a trăit sub niște scări, primind doar o liră sterlină pe zi pentru biscuiți. 

Gabriel Nicolae a fost tratat ca un sclav de alți trei români, Ion Boboc, Christiana Tudor-Dobre și Mihai-Aurel Dan, timp de aproape un an, într-o casă din Bristol. Victima a fost supusă la rele tratamente, fiind obligată să trăiască într-o cămăruță de un metru lățime, sub scări, să rupă gazonul cu mâna și să se hrănească doar cu biscuiți, scrie observator.tv, care citează Daily Mail.

Bărbatul a fost văzut de vecini în timp ce-și spăla rufele pe pietre sau folosind furtunul din grădină pentru a face duș.

Dezvăluirile au fost făcute în timpul procesului celor trei. Ion Boboc (26 de ani), Christiana Tudor-Dobre (24 de ani) și Mihai-Aurel Dan (36 de ani) nu recunosc acuzațiile care li se aduc, respectiv "sclavie" și frauda prin reprezentare falsă, relatează aceeași sursă.

Potrivit sursei citate, în vara anului 2017, Gabriel Nicolae a venit la Bristol, împreună cu prietenii săi, Ion Boboc și Christiana Tudor-Dobre, după ce și-a găsit un job la un abator.

Deși era plătit cu 300-350 de lire sterline pe săptămână, românul nu primea decât o liră pe zi, pentru mâncare, un abonament de autobuz pentru a merge la muncă și 10 lire în weekend pentru canabis.

Toți banii intrau într-un cont și erau folosiți de cei acuzați. De asemenea, aceștia îi confiscaseră actele de identitate, pentru a nu putea pleca.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel