ROMÂNCĂ, moartă într-un ACCIDENT de TIR în drum spre casă. Venise din Franța la familie

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Liliana Zaharia, în vârstă de 28 de ani, a murit a murit într-un cumplit accident rutier în drum spre casă. Nenorocirea a avut loc marți seară, pe DN 28 B Botoșani - Iași. 

Potrivit monitorulbt.ro, femeia se afla pe scaunul din dreapta față al unui autoturism Volkswagen înmatriculat în județul Botoșani al cărui șofer, un bărbat de 41 de ani, din Cândeşti, cumătrul femeii, a pierdut controlul asupra volanului, a intrat pe contrasens și a lovit violent un TIR.

Accidentul a avut loc la ieșirea din Maxut către Flămânzi. Fata care a decedat are 28 de ani. Şoferul a fost şi el grav rănit, fiind preluat de ambulanță și transportat la spital la Iași.

La fața locului au intervenit mai multe ambulanțe, dar și echipaje de pompieri și poliție.

Citește și Austria. Microbuz cu ROMÂNI, SPULBERAT de un TIR

Tânăra din Botoșani venise în vacanță în România, pentru a-și vizita familia. Aceasta lucra de aproape zece ani, alături se soțul său, în Franța, iar acum își luase concediu pentru scurt timp și a venit la Botoșani.

Marți a mers la dentist la Iași, iar în momentul accidentului se întorcea spre casă.

Tânăra a lăsat în urmă doi copii, o fetiță de patru ani și un băiețel de doi ani.

 

Mesaje de condoleanțe

 

Apropiații sunt șocați. Nu le vine să creadă că Liliana nu mai este. Pe rețelele sociale mesajele de condoleațe apar neîncetat. 

„Golul lăsat în urmă prin stingerea din viaţă a Lilianei nu poate fi acoperit de nimeni şi nimic. Dumnezeu s-o odihnească în pace!! Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să mângâie sufletele celor rămaşi nemângâiaţi de tragica despărţire”.

„Dumnezeu sa te odihnească în liniște și pace! Vei rămâne mereu în gândurile și sufletele noastre!”

„Soarele vieţii a apus pentru o fiinţă atât de dragă nouă. In acest univers al tristeţii ne rămân stelele amintirilor, care să ne aline durerea. Odihnească-se în pace! Nu te vom uita draga noastră tanti Lili!”

„Dumnezeu ti-a deschis porțile cerului mult prea devreme răpindu-te de lângă ai tăi copilași... Sincere condoleanțe și putere familiei la această grea încercare, iar ție zbor lin.”

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel