Românca ce şi-a ucis băiețelul de 2 ani în bătaie, condamnată definitiv la închisoare

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Femeia din oraşul Pogoanele, care anul trecut şi-a omorât în bătaie băieţelul în vârstă de aproape doi ani şi jumătate, a fost condamnată la 14 ani de închisoare printr-o sentinţă definitivă pronunţată luni de Curtea de Apel Ploieşti.

Instanţa a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpată împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Buzău în 28 octombrie 2021, prin urmare a menţinut decizia iniţială, şi a dispus deducerea duratei măsurii internării provizorii şi a arestului preventiv al acesteia.

Femeia a fost internată provizoriu în perioada 5 martie - 14 iunie 2021 la Spitalul de Neuropsihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Buzău, iar ulterior a fost arestată preventiv, expertiza psihiatrică relevând că aceasta avea discernământ în momentul comiterii faptei.

Tragedia s-a petrecut pe 1 februarie 2021, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că femeia, în vârstă de 27 de ani la acea dată, şi-ar fi bătut copilul până l-a lăsat fără suflare, însă a declarat anchetatorilor că acesta s-ar fi accidentat în timp ce se juca cu cei doi fraţi mai mari, relatează Știrile PRO TV. Rezultatele necropsiei au indicat că moartea copilului a fost violentă, acesta suferind hemoragie intra-craniană.

 

Ce s-a aflat despre familia mamei abuzive

 

Femeia are trei copii cu trei bărbaţi diferiţi. Mezinul, de doi ani şi jumătate, a fost plasat unui asistent maternal încă de la naştere. În septembrie anul trecut, însă, băieţelul a fost reintegrat în familie, iar femeia şi iubitul ei au declarat că au cum să-l crească. Familia a fost monitorizată, susţine asistentul social din localitate.

Femeia ar fi început să îl lovească în repetate rânduri, iar la începutul lunii februarie o bătaie cruntă i-a adus sfârşitul copilului de doi ani şi jumătate, susţin procurorii.

Dosarul a fost înregistrat iniţial ca moarte suspectă, însă după efectuarea necropsiei s-a constatat că băieţelul murise în urma bătăilor crunte. Când s-a întâmplat neorocirea, femeia le-a spus rudelor că totul a fost un accident.

După nenorocirea de la începutul lunii februarie, ceilalţi doi minori din familie au fost preluaţi de asistenţii sociali pentru a-i proteja.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel