O româncă rezidentă în localitatea italiană Nusco, din provincia Avellino (regiunea Campania), a fost găsită fără viață în locuința sa, în cursul zilei de marți, 20 septembrie 2022.
Femeia a murit în singurătate, la vârsta de 51 de ani, iar cei care au găsit trupul neînsuflețit al acesteia au fost pompierii, relatează televiziunea Irpinia TV.
Se pare că cei care au alertat carabinierii au fost chiar vecinii ei, îngrijorați fiind de soarta româncei pe care nu au mai văzut-o ieșind din casă de ceva timp.
Sosiți la fața locului, polițiștii au solicitat apoi intervenția pompierilor pentru a putea pătrunde în locuința femeii, aceasta fiind găsită fără viață în interior.
A fost deschisă o anchetă în acest caz
Parchetul din Avellino a deschis o anchetă pentru stabili cauza decesului. Femeia locuia singură, într-o casă situată pe via Pipi din Nusco, și nu sunt semne că ar fi fost victima unui act violent.
La numai câteva ore distanță, un alt deces asemănător a avut loc în localitatea Monteforte Irpino din aceeași provincie.
Pompierii au fost solicitați să intervină la adresa respectivă pentru a deschide sparge ușa casei unui italian de 63 de ani, care nu mai dăduse niciun semn de viață rudelor de câteva zile. Din păcate, și în acest caz, pompierii l-au găsit pe bărbat prăbușit la podea, fără viață, decesul având loc în urmă cu câteva zile, conform constatărilor făcute de medicul legist.
----------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG
-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News