Româncă din Italia, găsită fără viață în condiții misterioase, chiar în casa sa

Echipa Stiri Diaspora |
Data actualizării: | Data publicării:

O româncă a fost găsită fără suflare în casa sa din Italia. Carabinierii au deschis o anchetă, având în vedere condițiile suspecte în care a fost anunțat decesul Elenei. 

O româncă în vârstă de 55 de ani a fost găsită decedată într-un apartament din centrul istoric al localității Frosinone, situată în provincia omonimă din regiunea italiană Lazio. Potrivit publicației locale Frosinone News, tragedia a avut loc în noaptea de duminică spre luni, 10 iunie 2024, în locuința sa de pe via Baisi.

Deși echipele de intervenție au ajuns rapid la fața locului, Elena Scurtu nu a mai putut fi salvată.

Moartea ei a ridicat multe semne de întrebare, iar carabinierii, sub coordonarea procurorului Vittorio Misiti, investighează în prezent cazul.

Apartamentul în care locuia femeia a fost pus sub sechestru

 

Apartamentul a fost sigilat și pus sub sechestru pentru a facilita investigațiile autorităților. Potrivit sursei citate, primele examinări nu au relevat răni evidente pe corpul victimei, cum ar fi împușcături, tăieturi sau semne de strangulare.

Cu toate acestea, circumstanțele în care a fost găsit trupul indică posibilitatea implicării unei alte persoane în deces.

Autoritățile nu exclud nicio ipoteză în acest moment și au ordonat efectuarea unei autopsii pentru a determina cauza morții, mai scrie sursa citată.

Femeia locuia cu partenerul ei, un bărbat italian de aproximativ 50 de ani. Se pare că el a fost și cel care a alertat autoritățile. Carabinierii îl audiază pentru a obține informații care să clarifice ce s-a întâmplat în noaptea respectivă în apartamentul româncei.

 

----------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri: 

-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG 

-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy - smt4.5.3
pixel