Româncă din Italia, RĂNITĂ într-o explozie puternică: "O bubuitură puternică și mi-a căzut tavanul în cap"

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Foto: Il Piccolo
Foto: Il Piccolo

O româncă a fost rănită în explozia care a avut loc la Trieste, în dimineața zilei de 04 aprilie, în ziua în care catolicii sărbătoreau Paștele. 

O explozie care a avut loc la Trieste (Regiunea Friuli Venezia Giulia) în dimineața Paștelui Catolic a provocat decesul unui tânăr italian de 36 de ani și rănirea a mai multor persoane, printre care și o româncă.

Maria Hodus, în vârstă de 61 de ani, vecină cu bărbatul decedat, s-a trezit cu tavanul în cap.

"O bucată din tavan mi-a căzut în cap. Nu mă simt deloc bine”, a povestit femeia pentru publicația Il Piccolo.

"Au căzut bucăți de ziduri. M-au lovit în cap"

 

Maria a fost transportată la spital, iar medicii au diagnosticat-o cu traumatism cranian. Pe lângă rănile suferite, românca avut parte și de un șoc îngrozitor din care nu și-a revenit nici acum. În plus, locuința sa a fost distrusă, precum și cea a unei alte vecine.

Femeia a povestit toată pățania: "Tocmai terminasem masa de prânz și m-am dus să mă odihnesc puțin. Dintr-odată, am simțit că totul se cutremură în jurul meu, ca și cum ar fi un cutremur. După o fracțiune de secundă s-a auzit bubuitura puternică. Au căzut bucăți de ziduri. M-au lovit în cap. Mi-am pus mâinile în cap, eram plină de sânge. Putea să fie și mai rău", a spus Maria.

Femeia a ieșit atunci imediat pe casa scării și a văzut că vecinii ei erau deja ieșiți din locuințe. Unii dintre ei cereau ajutor, alții cereau să sune cineva la poliție și pompieri. Apartamentul în care a avut loc explozia a fost cuprins de flăcări.

Italianul a provocat explozia

 

Pompierii au stins flăcările și au găsit în apartamentul respectiv trupul fără viață al tânărului italian care locuia acolo, Luca Lardieri.

Înainte de explozie, nimeni nu a simțit vreun miros particular și n-a văzut nimic ciudat în ceea ce privește locuința tânărului.

Anchetatorii suspectează că explozia a fost provocată chiar de bărbatul italian, în mod involuntar, după ce ar fi manevrat substanțe chimice în locuința sa.

Pompierii au prelevat diferite materiale și țesuturi din apartamentul incendiat și le-au trimis la un laborator pentru a fi analizate și pentru a se stabili cauza exploziei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel