Româncă ÎNCĂTUŞATĂ pe aeroportul din Atena. Ce i-au găsit poliţiştii în BAGAJ

Andreea Cosma |
Data publicării:

Autorităţile din Grecia au arestat o româncă pe aeroportul internaţional Eleftherios Venizelos din Atena, asupra căreia au fost găsite sute de documente de călătorie pe numele altor persoane, dintre care multe fuseseră înregistrate ca furate, relatează vineri agenţiile ANA şi dpa.

Poliţia aeroportului a descoperit în bagajul de mână al româncei în vârstă de 49 de ani şi care venise la Atena de la Bucureşti nu mai puţin de 401 paşapoarte şi acte de identitate emise de diferite ţări.

Femeia, care urmează să compară în faţa unui procuror la Atena, a fost acuzată de posesie ilegală de documente de călătorie aparţinând unor terţi, iar poliţia greacă, în colaborare cu autorităţile din străinătate, va continua cercetările cu privire la activităţile în care este implicată aceasta şi posibilii săi complici, menţionează ANA.

Poliţia din Grecia arestează aproape în fiecare zi migranţi care încearcă să plece în Europa occidentală de pe aeroporturi greceşti folosind paşapoarte false, aminteşte la rândul său agenţia dpa, care menţionează că, în urma confiscării acelor documente furate sau false aflate în posesia româncei arestate, a fost zădărnicită o operaţiune internaţională de trafic cu migranţi. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel