Româncă și doi minori, agresați de fostul soț. Bărbatul recalcitrant, care a încălcat ordinul de interdicție, a ajuns în arest

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
O româncă și un egiptean au fost deconspirați pentru fraude de milioane în Italia. Trăiau din ajutoare sociale ilegale
O româncă și un egiptean au fost deconspirați pentru fraude de milioane în Italia. Trăiau din ajutoare sociale ilegale

Un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Marginea, județul Suceava, care a ignorat ordinul de interdicție, care i-a fost emis de polițiști, a ajuns în final în spatele gratiilor.

După ce a băut și a decis să-i dea o lecție fizică soției. În acest sens, a mers la locuința unde femeia se afla împreună cu doi din trei copii minori și a distrus mai multe bunuri. Din fericire, bărbatul recalcitrant nu a mai apucat să-și pună în aplicare planul de răzbunare, deoarece una dintre fetițele minore a sunat la 112 și a cerut sprijinul polițiștilor.

Evenimentul a avut loc în dimineața zilei de sâmbătă, la numai o zi după precedentul incident care l-a avut drept protagonist principal. Mai exact, pe 19 noiembrie, soția a mers la Poliția din Marginea și a reclamat că soțul o amenință cu acte de violență, solicitând în paralel și emiterea unui ordin de protecție, scrie  monitorulsv.ro

În urma evaluării s-a constatat că acest ordin se impune fiind emis pentru o perioadă de 5 zile. Bărbatului i s-a impus să părăsească locuința și să nu se apropie de aceasta, dar și de soție, la o distanță mai mică de 200 de metri. Pentru că a încălcat cu bună știință aceste obligații, bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și este cercetat penal pentru comiterea infracțiunilor de „încălcarea măsurilor impuse prin ordinul de protecție”, „distrugerea” și „violență în familie”.

Cazurile de violență domestică sunt în creștere. Este și cazul unei românce din comuna Țifeşti, județul Vrancea, a fost bătută de fostul soț, care a încălcat ordinul de protecţie provizorie.

 

O altă româncă, bătută de fostul soț, care a încălcat ordinul de protecţie provizorie 

 

Un bărbat din Ţifeşti a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce ar fi încălcat ordinul de protecţie provizorie şi ar fi pătruns în locuinţa fostei soţii pe care ar fi agresat-o, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

„La data de 8 noiembrie, poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Panciu au intervenit la o sesizare de violenţă în familie. În acest caz, anterior, la data de 5 noiembrie poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu, ordin pe care bărbatul de 49 de ani l-ar fi încălcat în data de 8 noiembrie, în jurul orei 16,30, când ar fi pătruns în locuinţa fostei soţii, o femeie de 45 de ani, din comuna Ţifeşti, pe care ar fi agresat-o”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vrancea.

Poliţiştii l-au identificat şi reţinut pentru o perioadă de 24 de ore pentru violenţă în familie şi încălcarea ordinului de protecţie provizoriu, potrivit Agerpres. În cursul zilei de joi, bărbatul va fi prezentat Judecătoriei Panciu cu propunere de arestare preventivă.

Cazurile de violentă domestică sunt în creștere în România. Zeci de femei ajung la urgență, după ce sunt bătute fără milă de partenerii lor. Spre exemplu, în luna octombrie, o altă româncă din județul Alba a fost bătută crunt de concubin

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel