Româncă, uimită de olandezi: parcă-s roboței. Își programează tot, dar nu se spală pe mâini 

Alexandra Curtache |
Data publicării:
Foto: Tiktok
Foto: Tiktok

O tânără româncă stabilită în Olanda a ales să împărtășească cu lumea câteva dintre cele mai neobișnuite și diferite obiceiuri ale poporului olandez, care ar părea extrem de ciudate pentru români. 

 

Prin intermediul platformei TikTok, tânăra a deschis o fereastră spre cultura și tradițiile din Olanda, oferind o privire în lumea unor obiceiuri aparent stranii.

 

„Olandezii sunt zgârciți și nepăsători”

 

Clipul său a început cu unul dintre cele mai surprinzătoare obiceiuri olandeze, în opinia sa. Olandezii sunt cunoscuți pentru zgârcenia lor, iar la petreceri și în baruri, aceștia au un obicei care ar părea ciudat pentru mulți. Sticlele de apă sunt oferite fără dop, astfel încât oamenii să le consume mai repede. 

„La bar, la petreceri, îți dau sticle de apă fără dop, ca să trebuiască să le consumi mai repede, pentru că daca nu ar face asta, olandezul ar ține de sticla aia de apă toată noaptea. Prima dată când am mers la o petrecere am fost foarte mirată de acest obicei. Mă gândeam doar la faptul că o să o vărs pe mine, dar aparent fac asta ca să facă vânzare”, spune fata.

Un alt aspect interesant pe care tânăra româncă l-a evidențiat este faptul că olandezii nu acordă o importanță deosebită modului în care se îmbracă atunci când ies din casă. Această nepreocupare în privința aparenței personale poate părea ciudată pentru cei care provin din culturi mai preocupate de imagine.

„Olandezii nu se gătesc, adică nu se îmbracă frumos atunci când ies afară, merg cu hainele necălcate pe ei, cu adidașii murdari, uneori chiar cu haine rupte, se îmbracă fără să le pese de ce spun ceilalți din jur”, continuă românca.

 

Regulile de igienă funcționează diferit pentru poporul olandez

 

Tânăra a continuat enumerarea obiceiurilor olandezilor, amintind faptul că aceștia nu se spală pe mâini prea des, dar au tendința de a se da cu deodorant oriunde și oricând. Acest contrast poate părea bizar, în special pentru cei care sunt obișnuiți cu obiceiuri de igienă diferite.

„Olandezii nu se spală pe mâini atunci când merg la baie și sunt pe locul unu în statistici la chestia asta. Însă, se dau cu deodorant în public. Am văzut mii de olandezi care se dădeau cu deodorant în tren.”, explică tânăra.

În ceea ce privește bucătăria olandeză, românca a evidențiat că olandezii consumă foarte puțină mâncare.

„Au cucerit mii de țări exotice pentru condimentele lor, dar ei nu le folosesc în mâncare, iar mâncarea lor nu are niciun gust. Meniul lor de dimineață constă în sprinkles de ciocolată pe pâine, fără nimic altceva, iar la prânz mănâncă o felie de pâine cu cașcaval și un ou fiert și atât.”

 

Alte diferențe culturale

 

De asemenea, tânăra a menționat diferențe culturale, cum ar fi absența lui Moș Crăciun. O altă observație notabilă a fost legată de atitudinea olandezilor față de religie, majoritatea fiind atei și transformând biserica în locuri de petrecere. Tânăra româncă a subliniat că acest obicei poate părea ciudat pentru cei obișnuiți cu o influență puternică a religiei în cultura lor.

„Ei nu au Moș Crăciun și venerează un fel de Moș Nicolae, de culoare, numit SinterKlaas, ședi ei nu au treabă cu cultura africană și au avut doar sclavi. Un alt lucru diferit este faptul că olandezii nu merg la biserică, sunt majoritatea atei, nu prea au treabă cu religia. Au transformat bisericile în locuri unde poți merge la petreceri.”

În final, ea a menționat preferința olandezilor pentru programare și rutină, observând că unii dintre ei își planifică până și momentele de ascultare a muzicii. Această rigiditate și monotonie pot părea stranii pentru cei obișnuiți cu un stil de viață mai spontan.

„Olandezii își programează absolut orice, sunt ca niște roboței, vecinul meu își programează până și când să asculte muzică, are aceleași melodii și le pune la ore fixe. Eu personal nu știu cum rezistă în atâta monotonie.”, încheie tânăra românca clipul pe TikTok.

Clipul său pe TikTok a avut un impact semnificativ, generând dezbateri și reacții amuzate din partea audienței. Prin intermediul acestui format de conținut, tânăra româncă a adus în prim plan diferențele culturale și a încurajat discuția despre obiceiurile olandezilor, oferind o viziune nouă și amuzantă asupra acestora.

 

@donatellanutellaa Si inca mai am???????? #fypromania #olanda #viatainolanda #obiceiuriolandeze #grwmromania #studentinolanda #CapCut ♬ Jazz Bossa Nova - TOKYO Lonesome Blue

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel