Cercetările în acest caz au fost demarate în baza unui ordin european de anchetă emis de autorităţile judiciare din Spania.
În urmă două săptămâni, procurorii au efectuat şase percheziţii domiciliare la locuinţele membrilor acestei grupări, acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune şi spălarea banilor.
Conform unui comunicat al DIICOT, o grupare formată din mai mulţi cetăţeni români a fost implicată în postarea pe internet de anunţuri fictive în vederea inducerii în eroare a mai multor persoane, până în prezent fiind identificate 114 din Polonia, Elveţia, Portugalia, Germania şi Grecia. În vederea obţinerii sumelor de bani, au fost deschise conturi bancare, care au fost ulterior folosite în vederea efectuării transferurilor de bani.
În cauză, a fost cauzat un prejudiciu de aproximativ 3.000.000 de euro.
La activităţi au participat patru reprezentanţi ai Ambasadei Spaniei la Bucureşti şi ai autorităţilor din Spania
În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost descoperite şi ridicate pentru continuarea cercetărilor diferite sisteme informatice.
Activităţile au fost efectuate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice, SCCO Vâlcea, BCCO Piteşti, din cadrul serviciilor de combatere a criminalităţii organizate Vâlcea şi Sibiu, precum şi al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei şi al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi "General de brigadă Ştefan Buterez" Vâlcea.
La activităţi au participat patru reprezentanţi ai Ambasadei Spaniei la Bucureşti şi ai autorităţilor din Spania, precum şi un reprezentant al EUROPOL.
Vezi și
Români care duceau tinere la prostituție în Marea Britanie, prinși în urma unui acord între state
Polițiștii și procurorii DIICOT, cu sprijinul Eurojust, au prins mai multe persoane din Buzău, acuzate că duceau românce în Marea Britanie și pe obligau să se prostitueze în Leeds Southampton, Birmingham, Reading și Manchester.
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, împreună cu procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Buzău, au organizat și desfășurat, în mod coordonat, cu sprijinul Eurojust, ample operațiuni de combatere a traficului de persoane, în România și Marea Britanie, în 6 mai și 14 iunie.
Astfel, în 6 mai, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Buzău au făcut 7 percheziții domiciliare, în România - în Buzău și în București, la imobilele utilizate de suspecți. Aceștia sunt acuzați de grup infracțional organizat, trafic de persoane, proxenetism și spălare a banilor.
La data de 14 iunie au fost puse în executare alte 7 mandate de percheziție domiciliară, în Marea Britanie - în Leeds Southampton, Birmingham, Reading și Manchester.
"În vederea demarării acțiunilor de ieri, 14 iunie, 6 polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău, împreună cu procurorul de caz din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Buzău, s-au deplasat în Marea Britanie, la finalul săptămânii trecute, pentru acordarea de suport operativ. Din cercetări a reieșit că, începând cu luna ianuarie 2017, 14 buzoieni ar fi constituit un grup infracțional organizat, care ar fi acționat până în anul 2022, în scopul obținerii unor sume de bani din exploatarea sexuală a mai multor tinere. Astfel, membrii grupului ar fi racolat, în perioada menționată, mai multe tinere, din diferite județe de pe teritoriul României (Buzău, Vrancea, Galați, Brăila), le-ar fi transportat în Marea Britanie și le-ar fi determinat să practice prostituția în folosul acestora. Serviciile sexuale ar fi fost anunțate pe site-uri web dedicate, iar actele infracționale s-ar fi săvârșit în apartamente închiriate, din diferite orașe”, arată polițiștii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News