Români anchetaţi după ce s-ar fi dat drept pensionari să ia credite. Erau ajutaţi şi de funcţionari bancari

Andreea Cosma |
Data publicării:

Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară din Bucureşti efectuează, miercuri, 32 de percheziţii la membrii unei grupări care recrutau persoane cu venituri modeste, apoi falsificau decizii şi taloane de pensie pentru a lua credite, fiind ajutaţi şi de funcţionari bancari, dosar în care anchetatorii au calculat un prejudiciu de 2.335.000 de lei.

Descinderile au loc în Capitală şi în judeţele Ilfov, Călăraşi, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.

Membrii grupului infracţional organizat sunt acuzaţi de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

"Începând cu anul 2016, un număr de 11 suspecţi au constituit, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Buzău şi Dâmboviţa, un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals, prin recrutarea unor persoane cu venituri modeste, pentru care au întocmit în fals decizii de pensionare şi taloane de pensii, în vederea obţinerii de finanţări de la numeroase instituţii financiar-bancare", se arată într-un comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) transmis, miercuri, Agerpres.

 

Erau ajutaţi de funcţionari bancari



Gruparea infracţională a fost sprijinită şi de către funcţionari bancari, care au facilitat obţinerea de credite pentru persoanele recrutate de către membrii grupului, cunoscând faptul că documentele erau falsificate.

Persoanele recrutate au depus documentele falsificate la mai multe unităţi bancare ori instituţii financiare nebancare (IFN-uri) obţinând mai multe finanţări.

"Gruparea a recrutat peste 100 de persoane, pentru care a întocmit în fals documente privind veniturile obţinute, suspecţii însoţind persoanele recrutate la unităţile bancare ori nebancare în vederea efectuării demersurilor necesare obţinerii finanţărilor. Înainte de depunerea cererii de acordare a creditului la unitatea bancară, persoanele recrutate solicitau deschiderea de conturi bancare şi obţineau carduri bancare pe care le înmânau membrilor grupării", arată sursa citată.

Sumele obţinute cu titlu de credit bancar erau retrase de pe cardurile bancare, însă nu în totalitate, pentru a putea fi achitate din soldul rămas una sau două rate, cu scopul de a îngreuna descoperirea fraudei.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că persoanele recrutate au primit o mică parte din sumele retrase de pe cardurile bancare - de regulă sume cuprinse între 1.000 şi 1.500 lei.

În cauză se efectuează cercetări faţă de 105 suspecţi.

La sediul DIICOT - Structura Centrală vor fi aduse, în vederea audierii, 30 de persoane.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor din cadrul Poliţiei Române.
La activităţi au participat ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi Ploieşti, precum şi jandarmii Brigăzii Speciale de Intervenţie "Vlad Ţepeş". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel