Români care veneau din Marea Britanie, prinși cu teste PCR false pe aeroportul Otopeni

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că, în cursul zilei de marţi, la PTF Aeroportul "Henri Coandă" Bucureşti au fost depistate trei persoane care au prezentat teste PCR false, efectuate în Marea Britanie.

„În data de 21 decembrie, în jurul orei 4,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport "Henri Coandă" Bucureşti s-au prezentat pe sensul de intrare din ţară, la cursa din direcţia Doncaster, Marea Britanie, trei persoane, doi cetăţeni români şi unul spaniol. Bărbaţii au prezentat autorităţilor de control teste PCR pentru detecţia virusului SARS-CoV-2 cu rezultat negativ. Deoarece cele trei documente aveau acelaşi număr de înregistrare, fapt ce a trezit suspiciuni, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a stabilit că testele PCR sunt false”, a precizat IGPF, într-un comunicat.

Conform sursei citate, în cauză au fost întocmite acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, la final urmând să fie luate măsurile conform prevederilor legale în vigoare.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel