România, condamnată la CEDO pentru discriminare față de femei

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
curtea_CEDO
curtea_CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi România pentru că nu a autorizat, potrivit vechii legislaţii, ca femeile să lucreze la fel de mult timp ca bărbaţii în funcţii publice, transmite France Presse.

Cu unanimitate, cei şapte judecători ai instanţei judiciare a Consiliului Europei au considerat că România a încălcat articolul din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului care interzice discriminarea în general.

Curtea fusese sesizată în 2018 şi 2020 de două femei cărora li s-a impus să renunţe la locul de muncă ca funcţionar atunci când au împlinit vârsta de 60 de ani, în condiţiile în care ele doreau să continue să lucreze.

La acea vreme, vârsta de ieşire la pensie dintr-o funcţie publică era fixată la 65 de ani pentru bărbaţi şi la 60 de ani pentru femei. Totuşi, între timp legislaţia a fost schimbată şi funcţionarii bărbaţi şi femei pot începe să se pensioneze la aceeaşi vârstă.

„Faptul că reclamantelor nu li s-a permis să continue să lucreze (...) până când ele ar fi atins vârsta de pensionare fixată pentru bărbaţi constituie o discriminare bazată pe sex care nu era în mod obiectiv nici justificată, nici necesară”, a estimat CEDO.

Statul român a fost condamnat la plata sumei de 7.500 de euro către o reclamantă şi de 1.600 de euro către cealaltă. 

 

CEDO condamnă Grecia pentru că nu a ridicat imunitatea unui ministru

 

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Grecia pentru că a refuzat să ridice imunitatea unui ministru, de asemenea membru al parlamentului, care a făcut obiectul unei plângeri pentru defăimare, informează France Presse.

În 2018, deputata Theodora Bakoyanni, sora actualului prim-ministru Kyriakos Mitsotakis, a participat la ceremonia de învestitură a preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

În aceeaşi zi în care a acceptat invitaţia, ministrul apărării de atunci al guvernului lui Alexis Tsipras, Panos Kammenos, a postat un mesaj jignitor pe contul personal de Twitter, prezentând-o ca fiind în slujba Ankarei.

Theodora Bakoyanni, de asemenea fost primar al Atenei şi fost ministru de externe, a depus o plângere penală pentru defăimare, dar Parlamentul grec a refuzat să ridice imunitatea ministrului.

„Refuzul de a ridica imunitatea ministrului a împiedicat în mod direct accesul doamnei Bakoyanni la o instanţă şi, prin urmare, posibilitatea acesteia de a-şi proteja reputaţia”, au decis judecătorii CEDO la Strasbourg.

În plus, „comportamentul lui P.K. faţă de doamna Bakoyanni - publicarea unui tweet presupus a fi defăimător - nu a avut nicio legătură cu activităţile sale de ministru sau parlamentar”, au adăugat ei.

Atena trebuie să plătească 5.000 de euro pentru daune morale aduse solicitantei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel