În 2024, pentru prima dată în istoria recentă, numărul nașterilor a scăzut sub 150.000, comparativ cu peste 314.000 în anul 1990 – o scădere de peste 50% într-o singură generație.
Conform acestuia, România traversează cea mai mare pierdere de populație pe timp de pace, iar trendul este departe de a se inversa. Deși mulți români se declară mulțumiți de viața de familie, natalitatea rămâne extrem de scăzută, iar modelul cultural dominant a devenit cel al familiei cu un singur copil, chiar și în lipsa unor politici de control al populației, precum cele aplicate în trecut de China sau Iran.
Iată un dialog despre acest subiect între Iulian Stănescu și Ionuț Vulpescu la podcastul Avangarda:
I.V.: Am dat mai multe exemple în discuții de paradoxuri. Paradoxuri românești, a scris profesorul Sorin Alexandrescu cândva, în anii '90, Paradoxul român. Care ar mai fi? Ce paradoxuri, pe ce paradoxuri mai trăiește societatea românească?
I.S.: Păi, societatea românească, o societate traumatizată de tranziție, are o grămadă de asemenea paradoxuri. Unul dintre ele, care cred că iese cel mai clar în evidență, este că românii valorizează puternic familia. Însă de-i întrebi pentru ce sunteți voi cel mai mult mulțumiți? „Familia.” Cei mai mulți dintre ei sunt mulțumiți de felul în care se desfășoară viața de familie. Românii valorizează familia, dar nu mai fac copii. Numai că nu mai fac copii, dar noi traversăm acum la o perioadă în care practic avem cea mai mare pierdere de populație pe timp de pace și practic asistăm la și aici sunt cuvinte mari, dar până la urmă, dacă ne uităm pe date, chiar așa arată. Este vorba de dispariția lentă a noastră, ca popor. Am pierdut cam aproape 20% din populație raportat la 1990, ceea ce este mult într-o singură generație, și viitorul nu se arată deloc luminos. Anul trecut, în 2024, pentru prima dată numărul nașterilor din România a coborât sub 150.000. În 1990 aveam cam vreo 314.000, deci în 30 de ani numărul de nașteri se înjumătățește. Prin '90-'92, populația până la 18 ani era 30%, populația vârstnică era cam undeva sub 20%. Acum populația tânără până la 18 ani și respectiv cea vârstnică sunt egale ca proporție la 20% și tendința este să reducă populația de vârstă tânără și să crească populația vârstnică, bineînțeles, să crească în termeni de pondere.
Deci este o chestiune foarte serioasă această depopulare a României. De-abia acum începem să o resimțim în ceea ce înseamnă și presiunile care derivă din necesitățile unei populații vârstnice în creștere și pe de altă parte, ceea ce spun mulți din sectorul firmelor, nu mai sunt oameni, nu mai găsim oameni. Și la această problemă, din păcate, noi am trecut prin serii succesive de alegeri prezidențiale. Când vine cineva cu un nou proiect de țară, când chipurile asistăm la o dezbatere a marilor probleme ale societății românești, ne uităm înapoi în programele prezidențiale, nu știu, prin 2014, este un capitol despre, mă rog, intitulat cam nefericit, „Demografie,” deși problema nu este cu știința care studiază fenomenul, ci problema este cu fenomenul. Deci noi avem o problemă cu populația.
I.V.: Criza demografiei.
I.S.: O criză demografică, da. Nu e o problemă cu demografia. Așa, dar tot apar personaje care ne propun același lucru.
România care dă în copii. Iulian Stănescu: „Cum a fost o chestiune bugetară mai strânsă, una dintre măsuri a constat în înghețarea alocației de stat pentru copii”
I.V.: Criza demografiei și a democrației.
I.S.: Și a democrației, da. Ajung acolo și uită de acest lucru, sau nu mai este o prioritate. Și ca să fiu și mai, cum să zic, și mai aproape de momentul de astăzi, guvernanții vorbesc despre cât de importantă este această criză demografică. S-au luat și măsuri care au obținut de creșterea puterii de cumpărare a beneficiilor pentru familie, copii. Dar, cum a fost o chestiune bugetară mai strânsă, una dintre măsuri a constat în înghețarea alocației de stat pentru copii. Deci ce mesaj dai populației în momentul în care trebuie să faci, hai să zicem, o restrângere sau o evaluare mai atentă a cheltuielilor publice și între primele lucruri la care renunți, apare sprijinul material pentru familie, copii. Sau în a proteja acest sprijin material să nu se erodeze, așa cum se întâmplă cu alte categorii de prestații sociale. Deci aceasta este o problemă foarte serioasă. Este o problemă foarte serioasă. Pe de altă parte, cred că nici discursul alarmist nu este în regulă, și de regulă ne trimite către măsuri care fie sunt greșite, fie n-au nimic de a face cu fenomenul și sursele sale. Însă, repet, este o problemă chiar existențială pentru noi ca popor, ca națiune și ca stat.
Românii noilor generații. Mulțumiți de viață, fără a fi părinți. Iulian Stănescu: „Modelul este de a face un copil, cel mult doi, și e un model cultural acesta. Paradoxal am ajuns la familia cu un copil, fără să fi trecut prin politicile de populația de Republicii Populare Chineze sau ale Iranului”
I.V.: Nu e un alt paradox că în ciuda unor venituri mai bune, în ciuda celor de două treimi de oameni care se declară mulțumiți de starea lor materială, totuși nu fac copii?
I.S.: Ba da, și aici ține de...
I.V.: Și atunci care explicație, dacă nu este un alt de ordin material? Sau nu ar trebui să fie de ordin material?
I.S.: E mai complicată explicația, dar, pe de o parte, clar s-a instalat la noi cultura natalității restrânse. Modelul este de a face un copil, cel mult doi, și e un model cultural acesta. Paradoxal am ajuns la familia cu un copil, fără să fi trecut prin politicile de populația de Republicii Populare Chineze sau ale Iranului, care tot la fel, trebuiau să controleze creșterea populației, și au inclus modelul de familie cu mai puțin copii sau cu un singur copil.
Deci este pe de o parte o cultura natalității restrânse, pe de altă parte cele mai multe dintre nașteri și cea mai mare parte a populației tânără de vârstă fertilă, deci populația care chiar poate să conceapă, nu mai se află în mediul rural, ci se află în mediul urban. În mediul urban accesul tinerilor la locuință, accesul tinerilor la ceea ce se cheamă un parcurs profesional predictibil, ei bine, toate acestea sunt profund impredictibile, costisitoare și complicate, deci tinerii nu prea își pot permite un apartament de 3 sau 4 camere în care se crească, nu știu, 2, 3, chiar 4 copii. Dacă ne uităm și la cum arată structura, așa zisei piețe imobiliare, în București și în marile orașe se construiesc foarte multe apartamente de 2 camere, garsoniere ori toate acestea sunt consonante cu acea cultură a natalității restrânse. Dacă te muți într-un apartament de 2 camere, faci un copil, îți plătești creditul în 25-30 de ani și cam asta este.
Deci lucrurile sunt mult mai complicate și țin doar să precizez că nu e o problemă doar a României, este o problemă care se confruntă din ce în ce mai multe state, nu doar din Occident. E posibil că în următorii 10-20 de ani, chiar majoritatea statelor lumii să se confrunte cu așa ceva. Problema este deosebit de complexă, ea ține de urbanizare, ea ține de faptul că femeile au acces pe piața forței de muncă, sunt nevoite să meargă pe piața forței de muncă și din ce în ce mai multe dintre femeile tinere urmează o carieră universitară, ori toate acestea împing momentul la care se gândește să aibă prima naștere mult mai târziu în ceea ce se cheamă viața lor fertilă. Deci viața lor fertilă în care pot să aibă respectivele nașteri este mult mai redusă ca număr de ani, decât era o generație în urmă, nu mai vorbesc de acum două generații”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
