Anul acesta, o secţiune aparte este dedicată Centenarului Gopo, cu o peliculă atât de apreciată de publicul spaniol încât au fost programate două sesiuni de proiecţie, ambele cu sala plină.
România inaugurează Festivalul de Film European și Valori Democratice din Segovia. Alte 2 producții recente vor fi proiectate aici, plus scurtmetraje în regia lui Ion Popescu Gopo.
Metronom – premiat la Cannes, în regia lui Alexandru Belc, a fost prima producție internațională prezentată la Segovia.
"Urmăresc cinematografia românească cu mult interes, în ultima vreme a avut o prezență importantă la festivaluri și regizori precum Cristian Mungiu sau Cornel Mândrușcă. Sunt oameni pe care îi apreciez foarte mult", a declarat Fernando Mendez Leițe, preşedintele Academiei Spaniole de Film.
România este prezentă în festival alături de 37 producții din 15 țări
"Ne alăturăm omagiului pe care România îl aduce lui Ion Popescu Gopo și vom proiecta Maria Mirabela, această producție extraordinară pe care și astăzi, după atâția ani, o vezi cu multă plăcere", spune Eliseo de Pablos, directorul Festivalului.
"Ne-am concentrat atenția asupra unei programări pentru tineri, copii, cu filme care nu au întotdeauna șansa să ajungă în circuitul comercial, dar care au un și un scop didactic", a punctat Maria Pop, directoarea ICR Madrid, coordonatorul Festivalului.
Festivalul a fost înființat la inițiativa a ICR Madrid, în perioada în care deținea președinția europeană a Institutelor Culturale și promovează valorile democratice.
"Respectul pentru ideile celorlalți, chiar dacă nu le împărtășim, să nu ne diferențiem prin culoarea pielii, religia nu este un motiv de confruntare, ci de respect reciproc", susține Alvaro Gil Robles, co-organizatorul evenimentului. Filmele din cadrul Festivalului vor fi proiectate în 6 spații diferite din Segovia, până pe 22 octombrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News