"Deoarece în aceste ore se finalizează negocierile guvernamentale cu Austria privind aderarea la spațiul Schengen, urmând ca acestea să fie supuse aprobării structurilor Uniunii Europene, consider că sunt necesare următoarele precizări.
1. Aderarea la Acordul Schengen poate fi considerată validă din punct de vedere juridic numai atunci când România aderă printr-o singură decizie cu toate cele trei spații, respectiv terestru, maritim și aerian sau prin convenirea unui calendar cu date certe care nu mai sunt supuse ulterior vreunei negocieri.
2. Consider că în această situație, fiind vorba de SPAȚIUL SUVERAN al României sunt aplicabile prevederile art. 148, cu precădere alin.(1) și (5) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI pe care le citez:
“ARTICOLUL 148 Integrarea în Uniunea Europeană
(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.......
(5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituţiilor Uniunii Europene”.
PENTRU POPORUL ROMÂN ȘI VIITORUL ACESTUIA, SPER CA TOATE ACESTE ARGUMENTE SĂ FIE TRATATE CU TOATĂ ATENȚIA DE CEI CARE AU RESPONSABILITĂȚI ÎN ACEST DEMERS!" a scris Cristian Diaconescu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News