România nu mai are cel mai mic salariu minim din UE. Ce țări am depășit

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

România nu mai are cel mai mic salariu minim pe economie din UE, țara noastră aflându-se acum pe antepenultimul loc în acest nedorit top, cu 515 euro pe lună. Mai puțin decât noi se câștigă în Letonia (500 de euro) și Bulgaria (332 de euro).

Peste două treimi din statele membre ale Uniunii Europene (21 din 27 de ţări membre) aveau la 1 ianuarie 2022 un salariu minim pe economie, în 13 ţări membre UE fiind salarii minime sub 1.000 de euro pe lună, în două state depăşesc uşor 1.000 de euro, iar alte şase aveau salarii minime de peste 1.500 de euro pe lună, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Salariul minim în cele 21 de state membre ale Uniunii Europene poate fi împărţit în trei grupuri principale, pe baza nivelului în euro.

Astfel, 13 state membre din estul şi sudul UE aveau la începutul acestui an salarii minime sub 1.000 de euro pe lună: Bulgaria (332 euro), Letonia (500 euro), România (515 euro), Ungaria (542 euro), Croaţia (624 euro), Slovacia (646 euro), Cehia (652 euro), Estonia (654 euro), Polonia (655 euro), Lituania (730 euro), Grecia (774 euro), Malta (792 euro) şi Portugalia (823 euro).

 

În ce țări salariul minim este de peste 1.000 de euro

 

În Slovenia (1.074 euro) şi Spania (1.126 euro) salarii minime depăşesc uşor 1.000 de euro pe lună, iar restul de şase state membre UE, toate din nord-vestul blocului comunitar, aveau salarii minime de peste 1.500 de euro pe lună: Franţa (1.603 euro), Germania (1.621 euro), Belgia (1.658 euro), Olanda (1.725 euro), Irlanda (1.775 euro) şi Luxemburg (2.257 euro).

Comparativ, salariu minim federal în SUA era de 1.110 euro pe lună în ianuarie 2022.

Singurele state membre care nu au încă un salariu minim pe economie sunt: Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia.

În cele 21 de state membre ale Uniunii Europene, cel mai ridicat salariu minim este de aproape şapte ori mai mare decât cel mai redus. Totuşi, disparităţile sunt considerabil mai mici după eliminarea efectului diferenţelor de preţuri.

Salariul minim în Uniunea Europeană variază între 604 PPS (paritatea standard la puterea de cumpărare, n.r.) pe lună în Bulgaria până la 1.707 PPS în Luxemburg, ceea ce înseamnă că salariul minim cel mai mare din UE este de aproape trei ori mai mare decât cel mai redus.

 

Unde ne situăm cu puterea de cumpărare

 

Pe baza PPS, există două grupuri principale: unul cu un salariu naţional minim peste 1.000 PPS şi altul cu un salariu naţional minim sub 1.000 PPS.

În primul grup sunt: Luxemburg, Germania, Olanda, Belgia, Franţa, Irlanda, Slovenia, Spania, Polonia şi Lituania, unde salariu naţional minim variază de la 1.038 PPS în Lituania, la 1.707 PPS în Luxemburg.

În al doilea grup sunt incluse România, Portugalia, Malta, Croaţia, Grecia, Ungaria, Cehia, Estonia, Slovacia, Letonia şi Bulgaria, unde salariu naţional minim variază de la 604 PPS în Bulgaria la 949 PPS în Romania.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel