România, pe primul loc în topul deceselor premature în Uniunea Europeană

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

România se situează pe primul loc în topul deceselor premature în Uniunea Europeană, în contextul în care 80,1% dintre decesele înregistrate la persoane sub 75 de ani în anul 2016 ar fi putut fi evitate prin programe de prevenţie sau tratament, conform unui raport Eurostat publicat vineri.

La nivelul Uniunii Europene, două din trei decese înregistrate la persoane sub 75 de ani ar fi putut fi evitate prin prevenţie sau tratare a cauzelor morţii. Conform Eurostat, 1,7 milioane de persoane cu vârste sub 75 de ani au murit în anul 2016, iar 1,2 milioane dintre acestea sunt considerate premature şi puteau fi evitate.

Conceptul de „mortalitate evitabilă" se bazează pe ideea că anumite decese ar fi putut fi evitate dacă ar fi existat un sistem public de sănătate eficient, dacă s-ar fi realizat intervenţii de prevenire şi dacă ar fi existat controale medicale periodice.

Dintre cele 1,2 milioane de decese, 741.000 ar fi putut fi evitate prin programe eficiente de prevenţie şi 442.000 prin tratament şi intervenţii eficiente.

În România, 89.301 dintre decesele totale înregistrate în anul 2016 în cazul persoanelor sub 75 de ani ar fi putut fi evitate, 53.754 prin programe de prevenţie şi 35.547 prin aplicarea unui tratament eficient.

În cazul deceselor tratabile, România se situează din nou pe primul loc la nivelul Uniunii Europene, 31,9% dintre decesele premature putând fi evitate prin tratament. România este urmată de Slovacia (30,8%), Lituania (30,1%) şi Bulgaria (29,7%). La capătul opus al clasamentului, cu cel mai mic număr de decese tratabile se situează Franţa, cu un procent de 19,3%.

În cazul deceselor care puteau fi evitate prin programe de prevenţie, România a înregistrat un procent de 48,2%. Primele locuri la nivelul Uniunii Europene sunt ocupate de Slovenia (53,5%), Ungaria (51,7%), Estonia (50%). Rata cea mai mică de decese ce ar fi putut fi prevenite a fost înegistrată în Polonia şi Italia (ambele 40,8%), Malta (39,9%) şi Bulgaria (35,4%), conform Mediafax.ro.

Printre cauzele principale ale deceselor ce ar fi putut fi evitate în anul 2016 se numără atacuri de cord (174.000 decese), cancer traheal (168.000 decese) şi accidente vasculare (87.000 decese). 37% dintre decese puteau fi evitate dacă se rezolvau, prin prevenţie sau tratament, cele trei boli enumerate, conform Eurostat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel