România preia MIGRANȚII pe care nu-i vrea Salvini

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Şase ţări din Uniunea Europeană sunt dispuse să primească o parte din cei 147 de migranţi îmbarcaţi pe nava umanitară a organizaţiei neguvernamentale spaniole Proactiva Open Arms, aflată în prezent în faţa insulei italiene Lampedusa, într-un moment în care autoritatea ministrului de interne italian Matteo Salvini, care adoptă o poziţie dură faţă de migranţi, este afectată, potrivit AFP. 

"Franţa, Germania, România, Portugalia, Spania şi Luxemburg tocmai mi-au indicat că sunt dispuse să primească migranţi", a anunţat joi premierul italian Giuseppe Conte într-o scrisoare deschisă adresată lui Salvini.

"Încă o dată, omologii mei europeni îmi întind mâna", şi-a exprimat satisfacţia Conte, criticându-l foarte dur cu privire la acest dosar pe Salvini căruia îi ceruse demisia joia trecută.

Puterea lui Matteo Salvini, liderul Ligii (extrema dreaptă) şi actual vicepremier, a slăbit de când a rupt joia trecută alianţa guvernamentală formată în urmă cu 14 luni cu Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem). Soarta navei Open Arms este o ilustrare a acestui fapt joi.

"Am decis să nu semnez noul decret al ministrului de interne, destinat să împiedice intrarea, tranzitarea şi oprirea în apele teritoriale ale navei ONG Open Arms", a anunţat joi ministrul italian al apărării Elisabetta Trenta.

Salvini a blocat intrarea navei Open Arms în porturile italiene

 

Ministrul de interne, care solicită o rotaţie a porturilor de debarcare în Europa, semnase la începutul lunii august un decret prin care interzicea, în numele apărării ordinii publice, intrarea în apele italiene a navei Open Arms.

O decizie luată de un tribunal administrativ, în urma recursului Open Arms, a suspendat totuşi miercuri acest prim decret.

Matteo Salvini a emis însă un nou decret pentru a bloca intrarea navei în porturile italiene.

Pentru a intra în vigoare, decretele lui Salvini trebuie semnate mai întâi de ministrul apărării, care este membru al M5S, formaţiune care nu intenţionează în mod evident să-i urmeze ordinele după ce el s-a dezis de ea.

"Am luat această decizie motivată de raţiuni legale solide, ascultându-mi conştiinţa. Nu va trebui niciodată să uităm că în spatele polemicilor din aceste ultime zile, există copii şi tineri care au suferit violenţe şi abuzuri de toate felurile. Politica nu poate pierde niciodată din vederea umanitatea", a explicat joi Elisabetta Trenta într-un comunicat.

În ajun, ea trimisese deja două nave pentru a escorta Open Arms, în grija de a evacua cei 32 de minori care petrecuseră două săptămâni la bord.

Reacţionând pe reţelele de socializare joi, Matteo Salvin i-a replicat deschis: "Umanitatea nu înseamnă să ajuţi traficanţi şi ONG-uri".

"Din cauza acestui presupus concept de 'umanitate' în anii de guvernare democrată, Italia a devenit tabăra de refugiaţi a Europei", a spus el, afirmând că "umanitate înseamnă mai degrabă să investeşti serios în Africa decât să deschizi porturile italiene".

Popularitatea lui Salvini, alimentată de poziția dură față de migranți

 

Salvini este creditat cu 36-38% în intenţiile de vot, iar popularitatea sa este alimentată de poziţia sa dură faţă de migranţii ilegali. Un front politic este pe cale să se formeze împotriva lui, printr-o alianţă neaşteptată între fostul său partener M5S şi Partidul Democrat (centru-stânga).

Proactiva, care dăduse asigurări în ajun că nu intenţionează să acosteze cu forţa, a precizat joi că migranţii de la bord "ştiu că există port pentru ei, dar vederea uscatului îi calmează".

Ocean Viking, nava aparţinând SOS Mediterana şi Medicilor fără Frontieră (MSF), care caută de asemenea un port pentru peste 350 de migranţi, se îndrepta joi spre nord şi se afla între Lampedusa şi Malta.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel