România ţine slujbe pentru bolnavii cu coronavirus, în timp ce China se chinuie să facă un vaccin

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

În timp ce experţii chinezi încearcă să fabrice un vaccin împotriva coronavirusului care a făcut mii de victime, în România se ţin slujbe pentru însănătoşirea bolnavilor.

Publicitate

Câţiva preoţi vor oficia, începând de miercuri seara, la biserica aflată în curtea Spitalului de Boli Pulmonare din municipiul Sibiu, slujbe de maslu, în care prelaţii şi credincioşii se vor ruga pentru însănătoşirea bolnavilor cu noul tip de coronavirus din China, a anunţat părintele Cătălin Dumitrean.

Potrivit acestuia, slujbele vor fi oficiate timp de o săptămână.

„Timp de şapte zile, la biserica Spitalului de Boli Pulmonare, cu hramul Ioan, Rusu şi Nectarie, ne vom aduna creştinii pentru a ne putea ruga pentru cei bolnavi şi încercaţi astăzi în lume de noul virus care a pornit dintr-un continent îndepărtat, din China, dar inimile noastre fiind apropiate de fiecare om, aceasta este datoria creştinului, am socotit ca o datorie de conştiinţă şi morală, să fim în rugăciune unii pentru alţii; adică nu numai pentru cei de lângă noi, cei apropiaţi, cei din familiile noastre, doar pentru noi, depăşind astfel egoismul sufletesc în care stăm de multe ori”, a declarat preotul Cătălin Dumitrean.

 

Slujba începe la ora 18.00

 

Slujba de rugăciune pentru bolnavii cu noul tip de coronavirus va începe la ora 18.00.

„Astfel, concret, în fiecare seară, la ora 18.00, timp de şapte zile, vom săvârşi ca un ciclu de rugăciuni, taina sfântului maslu, cea mai potrivită slujbă în astfel de situaţii. Este o slujbă pe care, chiar dacă o faci aici, într-un anumit loc, puterea ei se extinde în orice loc, în orice timp, în orice moment, de aceea i se spune că este o taină, are resorturi nebănuite de însănătoşire. Îndemn pe această cale cât mai mulţi credincioşi să îşi depăşească interesul imediat, să vină în fiecare seară la biserica spitalului şi să fie alături de noi”, a explicat preotul Cătălin Dumitrean.

Preotul îi îndeamnă şi pe credincioşii care nu pot ajunge la aceste slujbe să se roage pentru însănătoşirea celor care suferă de noul tip de coronavirus.

„Îndemnăm, de asemenea, pe cei care nu pot ajunge, din binecuvântate pricini, ar fi foarte frumos dacă la această oră, 18.00 sau măcar seara, să se roage şi ei aşa cum ştiu, aşa cum pot, pentru aceşti bolnavi”, a adăugat el.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel