România va exporta produse lactate şi peşte în China: Un pas important pentru cooperarea economică bilaterală

Alexandra Curtache |
Data publicării:
România va exporta produse lactate şi peşte în China: Un pas important pentru cooperarea economică bilaterală / Foto: Unsplash
România va exporta produse lactate şi peşte în China: Un pas important pentru cooperarea economică bilaterală / Foto: Unsplash

România va începe exporturile de produse lactate și pește pe piața din China, după semnarea a două protocoale esențiale la Beijing, a anunțat marți Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

„Două protocoale semnate astăzi la Beijing vor face posibile exporturile de produse lactate și produse piscicole din România pentru piața chineză”, se arată în comunicatul ANSVSA. O delegație românească se află în perioada 30 iunie - 4 iulie în capitala Chinei pentru a extinde parteneriatul de cooperare economică între cele două state.

Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, a semnat protocolul pentru produsele lactate exportate din România în Republica Populară Chineză și protocolul privind inspecția, carantina și cerințele sanitare pentru produsele acvatice sălbatice destinate exportului din România în Republica Populară Chineză.

Semnarea acestor protocoale are loc în contextul aniversării a 75 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice și a semnării Declarației Comune pentru stabilirea parteneriatului amplu de prietenie și cooperare dintre cele două state, potrivit ANSVSA.

 

Pas semnificativ în dezvoltarea relațiilor economice între România și China

 

În perioada 21-22 aprilie, președintele ANSVSA a primit o delegație din Republica Populară Chineză, formată din reprezentanți ai Administrației Generale a Vămilor, condusă de vice-ministrul Lyu Weihong.

„Vice-ministrul Lyu Weihong, pe parcursul vizitei sale în România, a avut discuții, pe lângă tema principală a cooperării dintre cele două state în domeniul vamal, și pe marginea unor subiecte legate de procedurile sanitare și fitosanitare, respectiv accesul pe piață al produselor agricole”, se menționează în comunicat. În data de 21 aprilie, președintele ANSVSA a însoțit delegația chineză într-o vizită la o fermă de bovine și o unitate de procesare a laptelui din județul Prahova. Cu această ocazie, Alexandru Bociu a primit invitația din partea doamnei vice-ministru Lyu Weihong de a vizita Administrația Generală a Vămilor de la Beijing și de a continua discuțiile.

Această colaborare reprezintă un pas semnificativ în dezvoltarea relațiilor economice între România și China, oferind oportunități noi pentru producătorii români de a accesa o piață vastă și în continuă creștere. Exporturile de produse lactate și piscicole din România vor beneficia nu doar de un impuls economic, dar și de o recunoaștere a standardelor ridicate de calitate și siguranță alimentară, apreciate la nivel internațional.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel