Românii afectați de protestul TAROM vor fi despăgubiți cu sume între 250 și 600 de euro

Cristina Iacob |
Data actualizării: | Data publicării:

Informații de ultim moment. TAROM a anunțat că pasagerii afectați de greva piloților vor fi despăgubiți. 

Compania aeriană Tarom a anunțat că fiecare român care a avut de suferit din cauza grevei va fi despăgubit.

Fiecărui călător i se vor oferi între 250 și 600 de euro, în funcție de distanța pe care a avut-o zborul anulat, a informat Antena 3 CNN în jurnal. 

Compania TAROM a încheiat un acord cu personalul navigant pentru derularea operaţiunilor de zbor în regim normal, astfel încât marţi dimineaţa toate zborurile regulate, atât pe rute interne, cât şi externe, se desfăşoară conform programărilor de zbor, informează operatorul aerian naţional.

Citește și: Piloții TAROM, mesaj pentru pasagerii care au dormit în aeroporturi, după grevă. Se plâng de salarii și de mâncarea oferită  

Potrivit sursei citate anterior, salariile piloților TAROM vor crește cu 1500 de euro, în trei tranșe. 

Despăgubiri TAROM. Iată ce trebuie să știe românii afectați de greva piloților

 

Actualizare: Conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) s-a întâlnit marți cu reprezentanții TAROM pentru a discuta despre modalitățile concrete de despăgubire a pasagerilor afectați de anularea unui număr semnificativ de zboruri.

Potrivit unui comunicat al ANPC, TAROM va despăgubi toți pasagerii care au achiziționat bilete direct de la companie și care depun cereri de rambursare a compensațiilor, conform legislației în vigoare, în urma incidentelor din 8 iulie 2024.

Conform Regulamentului european 261/2004, pasagerii au dreptul la compensații în valoare de:

- 250 euro pentru zboruri de 1.500 kilometri sau mai puțin,
- 400 euro pentru zboruri intracomunitare de peste 1.500 kilometri și pentru zboruri între 1.500 și 3.500 kilometri,
- 600 euro pentru toate celelalte zboruri.

ANPC recomandă pasagerilor să păstreze și să prezinte bonurile și facturile pentru cheltuielile de cazare, transport și obiecte de minimă necesitate din perioada în care zborul a fost anulat și până la rerutare. Pentru a primi compensații, pasagerii trebuie să trimită un e-mail companiei TAROM, atașând biletul de avion, bonurile și facturile, precum și numărul contului bancar pentru plata despăgubirii.

Pasagerii care au achiziționat bilete prin intermediul altor companii trebuie să se adreseze acestora pentru soluționare. În cazul în care nu primesc răspuns, pot depune o reclamație pe site-ul ANPC (www.anpc.ro) pentru companiile din România sau pe site-ul Centrului European al Consumatorilor (www.eccromania.ro) pentru companiile din Uniunea Europeană.

În urma discuțiilor anterioare cu ANPC, reprezentanții TAROM au informat despre măsurile luate pentru a preveni problemele din sezonul estival 2024. În caz de anulare, întârziere de peste 3 ore sau overbooking, pasagerii pot primi compensații sub formă de voucher electronic pentru achiziționarea de bilete TAROM, valabil timp de un an. Valorile voucherelor sunt:

- 350 euro pentru o compensație de 250 euro,
- 500 euro pentru o compensație de 400 euro,
- 750 euro pentru o compensație de 600 euro.

Pasagerii sunt informați despre drepturile lor pe site-ul TAROM, la secțiunea "Drepturile pasagerilor", sau prin e-mail. De asemenea, TAROM deține aeronave disponibile pentru suplimentări sau situații de avarie, informează Agerpres. 

Reamintim că TAROM și-a anulat aproape toate cursele programate pentru luni, 8 iulie 2024, fără a oferi explicații oficiale cu privire la acest lucru. Pasagerii a peste 30 de curse TAROM au fost forțați să doarmă pe jos sau pe bagaje în aeroportul Otopeni, după ce piloții, nemulțumiți de salarii, au declarat că sunt inapți pentru a opera aceste curse. Această situație a generat un haos total și a lăsat zeci de persoane blocate în aeroport, inclusiv turiști străini fără cazare, sau familii cu copii mici.

-----------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel