Românii aleg Bulgaria pentru alimentare: economii semnificative la carburant după intrarea în Schengen

Alexandra Curtache |
Data publicării:
Românii aleg Bulgaria pentru alimentare: economii semnificative la carburant după intrarea în Schengen
Românii aleg Bulgaria pentru alimentare: economii semnificative la carburant după intrarea în Schengen

Ridicarea controalelor la frontierele interne după aderarea României la spațiul Schengen a adus beneficii neașteptate pentru șoferii români. Tot mai mulți conaționali preferă să meargă în Bulgaria pentru a-și alimenta mașinile, datorită prețurilor semnificativ mai mici la benzină și motorină comparativ cu cele din România.

Potrivit unui raport realizat de Observator, diferențele de preț pot aduce economii de zeci de lei la fiecare plin de carburant. În orașul bulgar Ruse, motorina costă 2,38 leva (aproximativ 6 lei/litru), iar benzina 2,30 leva (5,85 lei/litru). În contrast, prețurile medii din România sunt mult mai ridicate, cu benzina la peste 7,5 lei/litru și motorina la 7,6 lei/litru.

 

Economii de până la 80 de lei la un plin

 

Calculele sunt clare: pentru un rezervor de 50 de litri de benzină, un șofer român plătește în Bulgaria doar 293 de lei, în timp ce în România suma se ridică la 375 de lei. În cazul motorinei, diferența este la fel de semnificativă – un plin costă 303 lei în țara vecină, față de 383 de lei la noi.

„Dacă românii au drum prin Bulgaria sau locuiesc aproape de orașele din nordul Bulgariei, mi se pare foarte avantajos să alimenteze acolo. Economiile pot fi importante, mai ales pentru cei care călătoresc frecvent sau au un consum ridicat,” a declarat Christian Năsulea, profesor de economie mondială.

 

Motivele diferențelor de preț

 

Economiștii explică acest fenomen prin mai mulți factori, printre care nivelul cererii și ofertei pe piața locală. România are un nivel semnificativ mai mare al activității economice comparativ cu Bulgaria, ceea ce influențează prețurile. De asemenea, accizele și taxele aplicate în România reprezintă peste 50% din costul unui litru de combustibil.

„România are resurse, rafinării și un ecosistem bine dezvoltat, dar cererea mare de combustibili contribuie la prețuri mai mari. În plus, Bulgaria pare să aibă în continuare probleme cu evaziunea fiscală în domeniul carburanților, ceea ce reduce prețurile la pompă,” a mai adăugat Năsulea.

 

Carburanți mai ieftini și în alte țări europene

 

Bulgaria nu este singura țară unde șoferii români pot găsi carburanți mai ieftini. În alte state, precum Cipru, Polonia, Malta sau Cehia, prețurile la benzină și motorină sunt de asemenea sub nivelul celor din România.

Un alt factor care a contribuit la scumpirea carburanților în România este majorarea accizelor de la începutul anului, la care s-au adăugat ajustările de tarife operate de benzinari. Fără aceste taxe, un litru de benzină ar costa doar 3,63 lei, conform estimărilor.

Accesul mai facil în Bulgaria, odată cu aderarea României la spațiul Schengen, a deschis oportunități de economisire pentru șoferii români. În condițiile în care diferențele de preț sunt semnificative, alimentarea în țara vecină devine o alegere tot mai populară. Totuși, acest fenomen ridică semne de întrebare cu privire la politicile fiscale și comerciale din România, care mențin prețurile carburanților printre cele mai ridicate din Europa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel