Românii ar putea călători fără vize în Statele Unite începând din 2025. „Vor exista beneficii importante pentru noi”

Cristina Iacob |
Data publicării:
Foto: ILUSTRATIV / Sursa: pixabay.com
Foto: ILUSTRATIV / Sursa: pixabay.com

România îndeplinește toate condițiile pentru Visa Waiver. „Alianţa cu Statele Unite nu va fi niciodată perfectă, dar generaţie după generaţie a arătat că prietenia noastră poate fi întotdeauna desăvârşită.”

Românii ar putea călători fără vize în Statele Unite "cel mai probabil începând de anul viitor". Ambasadorul României în Statele Unite a anunțat marți că țara noastră îndeplinește toate condițiile tehnice necesare pentru a fi inclusă în programul Visa Waiver.

"Ieri (luni - n.r.) s-a încheiat anul fiscal în Statele Unite, iar ultima condiţie pe care România o mai avea de îndeplinit a fost satisfăcută. Sigur, aşteptăm o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare, dar evaluarea noastră, bazându-ne pe numărul de aplicaţii pentru vize din acest an, precum şi pe trendul puternic descrescător din ultimii ani, este că Romania a coborât sub procentul de 3% al ratei de respingere", a transmis Andrei Muraru pe pagina sa de Facebook. 

"A călători fără vize în America nu este doar un statut privilegiat acordat unei ţări. Vor exista beneficii importante pentru noi. Călătorind mai uşor, românii vor construi mai multe punţi şi vor putea impulsiona astfel comerţul sau investiţiile. De asemenea, ne aşteptăm să avem curând mai multe curse aeriene directe între România şi America. Alianţa cu Statele Unite nu va fi niciodată perfectă, dar generaţie după generaţie a arătat că prietenia noastră poate fi întotdeauna desăvârşită", a adăugat diplomatul român.

Declarația vine în urma anunțului făcut de premierul Marcel Ciolacu, la Antena 3 CNN, conform căruia, începând din ianuarie, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în Statele Unite.

Premierul Marcel Ciolacu a confirmat această evoluție într-un interviu acordat jurnalistului Mihai Gâdea, menționând că din ianuarie românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în Statele Unite. Premierul a explicat că succesul în eliminarea vizelor a fost posibil datorită "abordării profesioniste" și a consilierului său specializat în acest domeniu, precizând că a fost necesară și o modificare a legislației.

Potrivit lui Ciolacu, se așteaptă ca anunțul oficial privind eliminarea vizelor să fie făcut în jurul datei de 15 octombrie.

------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy - smt4.5.3
pixel