Românii care ies mai devreme la pensie. Află toate detaliile

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Pensia de invaliditate se acordă românilor care și-au pierdut parțial sau total calapcitatea de muncă. Află toate detaliile despre acordarea pensiei de invaliditate.

Pensia de invaliditate se acordă în funcţie de stagiul de cotizare efectiv realizat de persoana asigurată, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 cu modificările şi completările ulterioare, relatează a1.ro. În cazul în care invaliditatea a intervenit ca urmare a unui accident de munca, a unei boli profesionale, a tuberculozei, neoplaziilor, SIDA sau în timpul şi din cauza îndeplinirii obligaţiilor militare, asiguratul poate beneficia de pensie de invaliditate indiferent de stagiul de cotizare.

Evaluarea capacităţii de muncă, în vederea stabilirii gradului de invaliditate, se face, la cerere, de către medicul expert al asigurărilor sociale.

După examinarea bolnavului şi analizarea documentaţiei medicale, medicul expert completează raportul de expertiză medicală şi emite decizia medicală asupra capacităţii de muncă. Decizia medicală poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Medicală de Contestaţii.

 

Pensia de invaliditate 2023. Pot beneficia de pensie de invaliditate persoanele care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă

 

Potrivit cpmb.ro, pot beneficia de pensie de invaliditate persoanele care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă din cauza:

- accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, conform legii;

- neoplaziilor, schizofreniei sau SIDA;

- bolilor obişnuite şi accidentelor care nu au legătură cu munca.

Acestora li se adaugă, potrivit aceleași surse, elevii, ucenicii şi studentii care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă în urma accidentelor de muncă sau bolilor profesionale survenite în timpul şi din cauza practicii profesionale;

Persoanele care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă în urma participării la Revoluţia din decembrie 1989 sau în legatură cu evenimentele revoluţionare din decembrie 1989 (au dreptul la pensie de invaliditate în aceleaşi condiţii în care se acordă persoanelor care au suferit accidente de muncă).

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel