Românii care nu pot dovedi că locuiesc la adresa din buletin ar putea rămâne fără actul de identitate

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Cetățenii care nu pot dovedi că locuiesc la adresa din buletin ar putea rămâne fără actul de identitate, prevede un proiect de act normativ pus în dezbatere publică de către Ministerul Afacerilor Interne. Același proiect interzice și înscrierea la aceeași adresă a mai mult de zece persoane, dacă între acestea nu există legături de rudenie.

Cei mai afectați de propunerea MAI ar putea fi românii care locuiesc cu chirie sau în gazdă. Noile norme prevăd ca din declarația scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau juridică, de primire în spaţiu, trebuie să rezulte consimţământul acestuia, numărul de persoane care locuiesc la adresă, precum şi faptul că solicitantul locuieşte la adresa declarată.

Declaraţia pe propria răspundere a solicitantului trebuie însoţită de nota de verificare a poliţistului de ordine publică, prin care se certifică existenţa unui imobil cu destinaţie de locuinţă şi faptul că solicitantul locuieşte la adresa declarată.

 

Ordonanța reglementează normele ce vizează acuratețea datelor din Registrul Național de Evidență a Persoanelor

 

În situația în care mențiunea privind stabilirea domiciliului își încetează valabilitatea, lucrătorii serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor anulează actul de identitate. Încetarea valabilității va fi decisă în urma verificării de către lucrătorul de poliţie prin care se constată faptul că persoana nu locuieşte la adresa la care este înregistrată cu domiciliul. 

În acest caz, persoanele vor fi obligate să se adreseze serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, în vederea obținerii unui nou act de identitate, relatează Antena3.ro.

Potrivit MAI, ordonanța urmărește reglementarea unor norme ce vizează acuratețea datelor din Registrul Național de Evidență a Persoanelor prin asocierea mențiunii „încetat valabilitate domiciliu” persoanelor care nu îndeplinesc condițiile stabilite de Codul Civil cu privire la realitatea aspectelor declarate privind domiciliul.

Totodată, scopul actului normativ este de a elimina situațiile în care un număr mare de persoane își stabilesc, în mod fictiv, domiciliul la o adresă, prin limitarea stabilirii domiciliului în situația în care în Registrul Național de Evidență a Persoanelor sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa declarată, cifra stabilită corespunzând unei realități sociale.


[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel