Românii care nu se pot prezenta la rapel, procedura de urmat

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Persoanele care, din diferite motive, nu se pot prezenta la rapel, trebuie să anunțe acest lucru din timp, în așa fel încât vaccinul să nu fie pierdut, declară vicepreşedintele Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor de vaccinare, Andrei Baciu.

Întrebat la Digi24 ce are de făcut o persoană nu se poate prezenta la rapel, Andrei Baciu a spus că dacă se întârzie câteva zile nu este neapărat o problemă din punct de vedere științific, însă recomandarea este ca aceste cazuri să fie excepții, nu regulă.

„Agenția Europeană a Medicamentului a făcut o recomandare foarte clară: pentru vaccinul Pfizer, rapelul trebuie să fie efectuat fix la 21 de zile pentru a atinge imunitatea și protecția maximă. Se poate face până la 35 - 38 de zile, excepțional e indicat să se fac, dar esențial este să îl facem în ziua programată”, declară vicepreședintele CNCAV.

Dacă nu există această posibilitate, persoana respectivă trebuie să sune fie la centrul unde a făcut prima doză, fie la call center și se va găsi o reprogramare, însă este important să anunțe din timp în așa fel încât doza respectivă să nu fie aruncată.

Întrebat dacă se pierde doza de vaccin pentru care nu s-a prezentat persoana programată, Andrei Baciu a afirmat că nu, însă cei din centrele de vaccinare sunt puși în dificultate, ptorivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel