Reînnoirea Parlamentului European are loc la fiecare cinci ani. Conform legislaţiei europene, viitorul scrutin european urma să aibă loc între 6 şi 9 iunie anul viitor, dar 'statele membre au considerat că este imposibilă' organizarea alegerilor în intervalul menţionat.
Perioada reţinută (23-26 mai 2019) este cea preconizată de Parlamentul European.
Data, propusă de Parlamentul European (PE), urmează să fie supusă unor aprobări finale, însă este puţin probabil să fie schimbată. Ea cădea pe 9 iunie, însă multe state s-au opus, din cauză că este vorba despre weekendul liber de Rusalii. Cum alte ţări votează în mod tradiţional în alte zile decât duminica, alegeri urmează să fie organizate de miercuri, 23 mai, şi până duminică, 26 mai.
Alegerile europarlamentare din mai 2019 vor avea ca rezultat un Parlament European cu 705 membri, faţă de 751 în prezent. Diferenţa este dată de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană - dintre actualele 73 de mandate europarlamentare deţinute de britanici, 46 vor dispărea, iar celelalte 27 vor fi repartizate acelor state membre care sunt subreprezentate în legislativul UE.
Precedentele alegeri europene au avut loc în perioada 22-25 mai 2014.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News