Prețurile apartamentelor continuă să crească. Ce sunt atenți românii când vor să cumpere (studiu)

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
Prețurile apartamentelor au crescut în luna mai pe fondul unei importante creșteri a cererii / Foto: Unsplash
Prețurile apartamentelor au crescut în luna mai pe fondul unei importante creșteri a cererii / Foto: Unsplash

Preţul şi calitatea materialelor de zidărie folosite în construcţia unei case reprezintă pentru mai mult de 80% dintre români cele mai importante aspecte evaluate atunci când se informează asupra unei locuinţe, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate, publicat marţi. De asemenea, o analiză recentă arată că prețurile apartamentelor continuă să crească. 

Conform Reveal Marketing Research, două treimi (66%) dintre români au încredere în eficienţa materialelor de construcţii durabile şi ecologice, în timp ce 75% consideră că sustenabilitatea este la fel de importantă, precum confortul în procesul de construcţie şi folosinţă a unei locuinţe.

Cercetarea arată că, în timpul procesului de informare asupra unei locuinţe, românii caută activ soluţii funcţionale, preţul (88%) şi calitatea materialelor de zidărie folosite (83%) fiind cele mai importante aspecte evaluate.

În ceea ce priveşte atributele materialelor de zidărie folosite, doi din trei români declară că ar avea multă şi foarte multă încredere să construiască o casă cu cel mai durabil şi ecologic material, mai ales cei tineri, cu vârsta între 18 şi 24 ani (70%), dar şi cei care în prezent locuiesc în locuinţe din cărămidă (71%) sau BCA (68%).

De asemenea, pentru 52% din totalul celor chestionaţi se observă că este important ca materialele de zidărie să fie prietenoase cu mediul înconjurător. Mai mult decât atât, 40% dintre români declară că au ales un material de construcţie cu caracter durabil şi eficient energetic, ce ajută la reducerea emisiilor de carbon din atmosferă.

Potrivit sursei citate, o treime dintre români consideră că aceasta ar trebui să fie prietenoasă cu mediul în procesul de construcţie şi de folosinţă (28%), un procent semnificativ mai mare înregistrându-se în cazul tinerilor sub 35 ani (35%) care, în general, manifestă un interes mai ridicat de a proteja mediul înconjurător.

În prezent, peste jumătate dintre specialiştii în domeniu sunt preocupaţi în mare măsură de problemele ecologice în construcţii, spre exemplu de problema emisiilor de carbon (53%) sau de utilizarea unor surse de energie neregenerabile (52%).

Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 17 - 26 mai 2022 pe un eşantion de 1.269 de persoane cu vârste de peste 18 ani plus 505 respondenţi persoane care lucrează în domeniul construcţiilor. Eroarea maximă de eşantionare pentru targetul general este +/-2,8% la un nivel de încredere de 95%.

Prețul apartamentelor, în creștere

 

Prețurile solicitate pentru apartamentele noi din București au continuat evoluția crescătoare și în al doilea trimestru al acestui an, față de perioada similară a anului trecut, așa cum relevă o analiză. Analiza ia în calcul prețurile solicitate pentru apartamentele construite în perioada 2019-2022  în baza a 7.831 de anunțuri de vânzare listate pe un site de specialitate. 

Media creșterilor pentru segmentele mass-market, mediu, mediu-ridicat, premium și lux se situează între 10-22%. 

(...)

”Contrar așteptărilor, prețurile pentru apartamentele noi nu sunt în scădere, ci în staționare, comparând evoluția T2 2022 față de T1 2022. Punem acest fapt atât pe seama costurilor de construcție a căror evoluție încă nu s-a stabilizat, cât și a creșterii nivelului de trai pentru mare parte a populației. În ceea ce privește următorul trimestru ne așteptăm la ajustări pentru proiectele localizate în zone mai puțin accesibile”, explică Andreea Comșa, Andreea Comșa, Managing Director, Premier Estate Management. 

„Piața rezidențială este în căutarea unui echilibru și e nevoie de timp pentru ca piața să accepte noua paradigmă în care se află – prețuri mai mari, costul finanțării în creștere pe fondul unei inflații ridicate. Chiar dacă anumite corecții sunt inerente pe termen scurt, în special pe segmentul mass-market, România se află în continuare printre țările cu cele mai accesibile locuințe raportat la puterea de cumpărare. Pe termen mediu și lung, există un singur scenariu posibil – prețurile apartamentelor din marile orașe ale României pot doar să crească”, spune Daniel Crainic, Director de Marketing, Imobiliare.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel