Gheorghe Ialomițianu, fost ministru de Finanțe din partea PNL, a vorbit despre situația românilor din diaspora, pe care îi laudă pentru faptul că trimit bani acasă și ajută economia locală.
"Înainte de criza din 2009, trimiteau 9 miliarde de euro pe an. Era principalul contributor la economie și pentru România. Cu acei bani, foarte mulți români, adică rudele, părinții celor plecați, își duceau existența și contribuiau pozitiv la creșterea economică, pentru că banii îi cheltuiau în România, iar Banca Națională îi folosea să își mărească rezerva", spune Gheorghe Ialomițianu, citat de cotidianul Gândul.
"Sunt foarte apreciați și își fac treaba acolo"
"Ce vreau să vă spun legat de cei care au plecat – sigur că mă bucur că păstrează tradițiile și obiceiurile românești, produsele tradiționale, sunt foarte mulți soliști de muzică populară și ușoară care sunt ceruți să meargă de sărbători în zonele unde sunt români. Chiar dacă spunea persoana care a mers în Belgia (o româncă invitată în emisiune, n.r.) că a fost primită cu brațele deschise, să nu credeți că e atât de ușor să se integreze. Trebuie să treacă timp, dar să știți că sunt foarte apreciați și își fac treaba acolo, pentru că societățile unde merg sunt mult mai bine organizate și îi apreciază mai mult față de societatea românească, unde nu îți găsești locul sau nu ești apreciat la nivelul valorii, sau să ți se creeze oportunități.
E vorba de sistemul de sănătate, sistemul de educație de la noi lasă de dorit și s-au cheltuit bani mulți, oportunitățile, nu sunt valorificați cei care au experiență și sunt bine pregătiți. Din păcate pentru România, pleacă cei mai valoroși tineri sau persoane cu experiență de care România ar avea nevoie”, a mai spus fostul ministru.
Peste 8 milioane de români trăiesc în afara țării
Potrivit datelor oficiale, există un număr 5,7 milioane de români plecați astăzi din România și stabiliți în diaspora. Însă, potrivit secretarului de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, cifra reală depășește 8 milioane.
"Avem o cifră oficială care ne spune că 5.700.000 de români - ultima cifră oficială în decembrie 2020 - de români în afara granițelor. După numărătoarea statelor unde se găsesc români, una neoficială și avem și studii în acest sens, depășim 8 milioane de români în afara granițelor, fără să numărăm comunitățile istorice", a declarat Gheorghe Cârciu, în exclusivitate într-un interviu acordat ȘtiriDiaspora.
În 2021 s-au născut mai mulți copii români în afara granițelor decât în România, oficial. 300.000 de copii născuți. Și atunci avem explicația celor opt milioane de români în afară. Majoritate în Uniunea Europeană.
"Avem cinci țări în care sunt localizați peste un milion de români: Italia, Spania, Marea Britanie, Germania, Franța. În Franța poate avem 900.000 și...undeva pe acolo. Cu siguranță mai sunt și cel puțin 20% români care nu sunt înregistrați. Sunt sezonierii, cei din familii mixte, cei care au obținut cetățenie, copii celor din familii mixte, cei cu cetățenie care sunt la a doua generație și care cu siguranță nu mai sunt numărați români ci cu cetățenia pe care o dețin acolo", a mai spus Cârciu.
Câți bani trimit acasă românii din diaspora
Oficial, românii din străinătate au trimis, în 2021, peste 5,6 miliarde de euro în țară. Suma reprezintă un record, dacă este raportată la ultimii trei ani.
Potrivit datelor furnizate de Banca Națională a României, cei mai mulți bani au venit în 2021 din Germania (peste 1,3 miliarde de euro), țară urmată de Marea Britanie. Au trimis mulți bani și românii din Italia, Spania, Franța, Statele Unite și Austria.
Anul trecut banii trimiși de români în țară au reprezentat aproximativ 2% din Produsul Intern Brut.
Tot mai mulți utilizatori români care trăiesc și lucrează în străinătate trimit bani familiilor din țară prin Revolut. Banii trimiși în România de românii utilizatori ai acestei aplicații, în anul 2021, prin remiteri personale, s-au ridicat la 316 milioane euro. Suma este în creștere cu 79% față de anul 2020, potrivit datelor analizate de aplicația Revolut, care are 18 milioane de clienți la nivel global, din care peste 1,5 milioane în România.
Categoria de vârstă 25-34 de ani a trimis cei mai mulți bani (41% din valoarea totală a remitențelor în 2021).
---------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News